Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Duminica 7 ianuarie 2024 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Duminica 7 ianuarie 2024

Sfatulparintilor » Vibratia zilei » Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Duminica 7 ianuarie 2024
vibratia zilei 29 februarie 2024

Acum ai fi putut face orice altceva sau ai fi putut fi pe alt site. Și, totuși, ești aici. Îți mulțumim. Bine ai venit! Cu prietenie, Sfatulparintilor.ro

Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesageri din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta

Dacă treci acum printr-o curățare energetică ce te solicită foarte mult, poți să-ți iei câteva zile în care să te retragi din viața activă, să „hibernezi”, să te odihnești și să te resetezi?

Cei mai mulți oameni au o activitate profesională care nu le permite să-și ia liber o săptămână, să plece undeva și să-și revină. Ceea ce am învățat eu  este ca în astfel de situații să-mi iau măcar puținul timp care mi-l permit pentru o pauză în care mă retrag în solitudine, nu mai răspund la telefon, nu mai răspund la sonerie, doar stau cu mine însumi și reflectez la ceea ce mi se întâmplă. Dacă pot să-mi iau doar o oră pentru mine pe zi, fac asta, timp de mai multe zile, până simt că m-am echilibrat.

Dacă nu-ți permiți să-ți iei o oră întreagă, ia-ți 30 de minute, dar fă-ți timp pentru tine, pentru că asta te poate ajuta să depășești o perioadă grea, care altfel te-ar dărâma emoțional/ psihic/ energetic.

Și dacă poți să-ți iei astfel de pauze în care să stai în solitudine, fă un gen de inventar: la ce lucruri/ situații/ relații din viața ta este necesar să reflectezi, ce anume poți învăța din experiențele prin care ai trecut și care sunt lucrurile din viața ta pentru care ești recunoscător.

De exemplu, acum, la început de an, poți reflecta la modul în care ți-ai folosit timpul în anul recent încheiat, poți căuta lecțiile din experiențele prin care ai trecut în 2023 și poți observa pentru ce lucruri din viața ta actuală poți fi recunoscător.

Și dacă faci o listă cu tot ce s-a întâmplat în viața ta în 2023 s-ar putea să fii uimit să constați cât de multe au fost, pentru că toate s-au întâmplat cu o viteză atât de mare, încât ai și uitat prin câte ai trecut. În acest fel o să îți dai seama că nu e de mirare că ești atât de obosit…

De asemenea, poți să faci o listă cu lucrurile „bune”/ frumoase care ți s-au întâmplat în 2023 și una cu provocările/ încercările anului 2023 și să identifici lecțiile pe care le ai de învățat din ceea ce s-a întâmplat. (Lee Harris)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Data articol: 06/01/2024