Îngerul păzitor pentru zodia ta. Vezi cine te ghidează în permanență
Universul este atât de vast, încât ne este de neînțeles. Dar la fel este și lumea ideilor – este nelimitată. Deși astrologia pare la prima vedere a fi incompatibilă cu marile religii occidentale, cumva universul este suficient de mare pentru a le potrivi pe ambele. Există ceva ce putem învăța din toate tradițiile spirituale și metafizice ale lumii.
Pe baza zodiei tale, iată îngerul din tradițiile religioase occidentale care este cel mai potrivit să-ți fie protectorul și să te ghideze prin provocările nesfârșite ale vieții.
Berbec: Mihail, liderul Armatei lui Dumnezeu
Din moment ce Berbecul este primul semn din zodiac, te-ai născut cu personalitatea alfa îndrăzneață a liderilor. Îngerul cel mai potrivit să te protejeze este Mihail, conducătorul îngerilor și arhanghelilor. Mihai face parte din tradițiile iudaismului, creștinismului și islamului. În Cartea lui Daniel din Vechiul Testament, este profețit că Mihail se va ridica și va proteja copiii lui Israel. În Cartea Apocalipsei din Noul Testament, Mihail se luptă cu Satana. În islam, el aduce hrană și apă oamenilor și este cunoscut ca un înger al milei.
CINCI ZODII care își pot găsi MAREA DRAGOSTE până la finalul anului 2024
NUMEROLOGIE: Care sunt secretele vietii tale ascunse in numarul casei tale
Taur: Sariel, Observatorul Căzut
Din moment ce ești condus de Venus, ești una dintre cele mai senzuale zodii. Te bucuri de lucrurile mai frumoase ale vieții: extravaganța, luxul și frumusețea. Nici nu te deranjează să te răsfăț în delicii trupești. În vechea carte apocaliptică ebraică a lui Enoh, Sariel este un lider îngeresc care a poftit după femei umane și, ca urmare, a fost retrogradat la statutul de înger căzut. Este firesc ca Sariel, care nu este atât de „angelic” încât l-a lipsit de o apetită sexuală sănătoasă, să fie îngerul însărcinat să te protejeze.
CINCI ZODII care își pot găsi MAREA DRAGOSTE până la finalul anului 2024
NUMEROLOGIE: Care sunt secretele vietii tale ascunse in numarul casei tale
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6