Buna ziua. Sunt implicata intr-o relatie de un an si jumatate cu un barbat; intre noi este o diferenta de 15 ani (el fiind cel mai mare) Urmeaza sa ne mutam impreuna in decursul acestui an, isi doreste un viitor alaturi de mine, am vorbit despre familie, casatorie, copii, totul pare in regula pana aici. Problema vine atunci cand aduc in discutii locul lui de munca, acesta fiind stabilit in strainatate. Vine acasa odata la 3-4 luni si sta o luna. I-am spus ca nu ma marit cu el pana nu renunta la acel post, pentru ca-mi doresc o familie unita, vreau sa-mi cresc copii alaturi de el, nu singura (eu provin dintr-o familie destramata, parintii mei au divortat cand eram mica si am fost crescuta de bunici). Am cazut chiar la o intelegere, ca in cativa ani sa renunte la plecari, dar nu stie ce sa faca in tara… s-a obisnuit cu calatoriile, daca sta timp prea indelungat acasa (2-3luni) devine trist, dezorientat, are dor de duca… Plus ca s-a obisnuit si cu salariul respectiv… I-am spus ca pana atunci imi voi gasi si eu un loc de munca (momentan sunt inca studenta), dar mereu avem discutii pe aceasta tema si nu ajungem niciodata la un cosens. Este o persoana foarte influentabila, nehotarata, cand vine acasa stam aproape mereu la apartamentul mamei lui, daca se intampla sa dormim la mine il suna dimineata sa-l intrebe cand vine acasa. Ma inteleg destul de bine cu mama lui, dar ea incearca sa-si impuna prea mult punctele de vedere, in situatii in care chiar nu sunt necesare. Eu nu-mi permit sa vorbesc cu ea pe aceasta tema, pentru ca are o anumita varsta si m-as considera lipsita de bun-simt. Am vorbit cu el pe aceasta tema si i-am spus ca ar trebui sa o mai domoleasca putin, sa-ti mai impuna si el punctele de vedere, dar el nu face decat sa lase ochii in pamant si sa o lase sa vorbeasca. O singura data am incercat sa intervin intr-o discutie in care ea nu era de acord cu culoarea parchetului ales de noi pentru viitoarea noastra locuinta, iar el m-a inghiontit si mi-a facut semn sa tac. Nu stiu ce sa fac, cum sa reactionez… ma simt prinsa intre ciocan si nicovala; nu mai vreau sa ma cert cu el din cauza tuturor acestor lucruri, nu vreau nici sa-mi impun fortat punctul de vedere, dar… nu stiu ce sa fac. Sunt constienta si de diferenta de varsta si mentalitate dintre noi, cu atat mai mult dintre mine si mama lui, dar imi doresc mult ca totul sa iasa bine. Va rog, un sfat? Cu stima, S.
