Buna ziua! Am 34 de ani(insa nu-mi arat varsta, par mai tanara) si sunt singura. Am acest statut, datorita faptului ca nu mai simt apropiere fata de cei pe care-i intalnesc in calea mea, la majoritatea gasindu-le ceva neplacut fizic, niciunul dintre cei intalniti placandu-mi. Cu trecerea anilor am devenit foarte sceptica si prevazatoare, complacandu-ma in starea de singuratate, evit iesirile cu prietenii de cele mai multe ori, prefrand caminul de acasa. Mentionez ca sunt deschisa spre a gasi barbatul potrivit, insa acest lucru se lasa asteptat. Conteaza feelingul pentru mine si fara de aceasta simtire, nu ma implic emotional. Prefer sa astept, sa am rabdare….in speranta ca voi gasi barbatul care sa-mi placa fizic, psihic, moral etc. Vreau sa va cer sfatul si sa ma consiliati , spunandu-mi daca procedez bine sau nu, refuzandu-mi si ocolind relatiile inutile, pe care eu simt ca nu merita sa le incep, fiindca multe par a fi doar trairi de moment si nu prezinta stabilitate emotionala. Gandesc ca decat un barbat nepotrivit, mai bine singura…Imi doresc mult o familie, fiind o familista convinsa .Mentionez ca am suferit in trecut doua dezamagiri si acum sunt cerebrala inainte de a fi sentimentala. Discern lucrurile in mod obiectiv si vreau ca-n viitorul meu sa fie iubire, fericire, amicitie, intelegere, respect…insa vad ca tre sa astept , pentru a fi implinita. Ce ma sfatutiti?Cum sa privesc lucrurile si lipsa unei persoane masculine? Va urez succes in cariera profesionala, multa sanatate si Doamne ajuta! Cu deosebita consideratie, Ruxanda!
