Buna ziua.
As dorii si eu un sfat daca nu deranjez prea tare. Sunt impreuna cu prietenul meu de trei ani. Are o fata in varsta de 25 de ani, studenta la psihologie (culmea) dar ea nu poate sa ma accepte. Stie destul de bine ca tatal ei nu-i poate trimite banii necesari lunari (800 euro) pentru studii. Eu ajut foarte mult, financiar, la aceeasta contributie si inca mult mai mult, dar ea este nerecunoscatoare. De multe ori ma simt doar folosita, simt ca sunt buna numai pentru a o intretine in facultate (studiaza in strainatate). Nu am voie sa merg cu tatal ei la ea acasa, spune ca intelege relatia mea cu el, ca-l intelege pe el, ca are nevoie de cineva in viata lui ca intelege ca fara mine el nu ar putea sa-i ofere intretinerea, dar ea nu vrea de a face cu mine. Va rog sa-mi spuneti si mie, ce ar trebui sa fac pentru a o face sa vada sacriciile ce le fac pentru ea, pentru a primi si eu intr-o zi recunostinta ei fata de mine; pentru ca macar odata atunci cand vorbeste cu el la telefon sau cand primeste pachetele noastre sa aud ca imi transmite si mie multumiri sau o salutare. Ma simt in plus in familia lor si ma doare foarte tare. Eu mi-am dorit foarte mult un copil dar din pacate nu mi-am putut realiza acest vis, de aceea m-am gandit ca ar fi frumos daca ea ar accepta sa fim o familie. De multe ori simt ca nu mai am puterea de a astepta, simt cum mi se sfasie sufletul, de aceea va rog sa-mi dati un sfat cum sa ma mai comport cu ea. Va multumesc frumos.
