Ema: Buna ziua!Sunt casatorita, a…

Buna ziua!
Sunt casatorita, avem 2 fete superbe de 2, respectiv 8 ani si problema mea este ca nu reusesc sa uit si sa trec peste infidelitatea sotului meu, care a avut o relatie de cateva luni cu o domnisoara (divortata) care lucreaza impreuna cu el. De fapt, relatia a fost de cateva luni, acum se pare ca s-a terminat, dar eu nu reusesc sa trec si sa uit totul. (au trecut 3 luni de atunci) Domnisoara in cauza si-a facut sperante ca vor ramane impreuna, dar el a ales familia si pe noi. Am vrut sa divortez si sa plec impreuna cu fetele, abia atunci s-a trezit si a realizat unde ajunsesem. A fost un soc imens pentru el, fiind o persoana care tine foarte mult la familie si la valorile ei, in special la copii. Apoi si-a schimbat total comportamentul si a inceput sa fie mai atent, mai afectuos si mai comunicativ (evident cu pasi mici)
Din pacate, eu nu reusesc sa uit ceea ce s-a intamplat si mi-e frica de reluarea legaturii, avand in vedere ca ea lucreaza in acelasi loc cu el si, cel putin ea, a fost foarte indragostita. Si el si-a pierdut capul, altfel nu imi explic cum am reusit eu sa aflu de legatura lor. Sotul meu este o persoana foarte precauta si cerebrala si nu se lasa controlat si dominat deloc. (ceea ce este si normal)
Am discutata cu el atunci cand am aflat si mi-a spus ca ceea ce s-a intamplat a avut ca motiv lipsa noastra de comunicare si faptul ca nu a mai reusit sa vada in mine decat mama copiilor lui si sotia care il ingrijeste, nicidecum o femeie si ca m-a pus pe acelasi calapod cu copiii si m-a tratat ca atare. Ati mai auzit de un asemenea motiv?
Acum incercam amandoi sa ne continuam relatia, sa comunicam mai mult, el a devenit mult mai deschis si mai receptiv ca inainte, se ocupa mai mult de copii si face planuri de viitor impreuna, dar mie mi-e foarte greu sa nu incerc sa-l controlez si sa-l suspectez (telefon, gesturi, etc). Imi dau seama ca eu singura imi sabotez relatia si ca lucrurile acestea nu aduc nimic bun in relatie, dar pur si simplu ma apuca panica si groaza cand ma gandesc ca poate relua legatura cu ea. Isi iubeste foarte mult fetele si sunt convinsa ca si pe mine ma iubeste, dar nu stiu daca eu ii sunt suficienta si daca va reusi sa reziste tentatiilor. Imi spune ca si el s-a schimbat foarte mult si ca el nu se mai intelege pe el si ca nu isi gaseste linistea si incercam momentan amandoi din rasputeri sa facem sa ne fie bine.
Eu am slabit cam 10 kg. in 3 luni, acum arat exact ca acum 10 ani, inainte de a avea prima fetita, relatia noastra afectiva si sexuala este ok acum, dar mie tot mi-e frica ca ar putea relua legatura. Imi face complimente, ceea ce nu facea inainte, este dragut si atent la nevoile mele, ma incurajeaza si nu asa avea motive reale de ingrijorara, dar in fiecare zi ma cuprinde panica cand stiu ca e acolo si nu ma pot concentra la ceea ce am eu de facut si sa-mi continui viata in mod normal. Si comportamentul meu este unul schimbat, sunt mai provocatoare, agresiva uneori (verbal doar), mai incisiva si afisez un comportament de femeie puternica, dar imi scapa tot timpul glumite si insinuari pe tema infidelitatii, care nu cred ca fac bine relatiei noastre actuale.
Pe de alta parte si el duce o lupta cu el insusi, nu vrea sa fie controlat si isi da seama ca il mai controlez inca si ca ma urmareste ceea ce s-a intamplat, dar mi-e frica ca , daca voi contiuna asa,vom ajunge sa ne despartim datorita tensiunii si lipsei increderii in noi si in relatia noastra.
Ce pot face ca lucrurile sa functioneze si sa putem merge mai departe, sa reusesc sa uit ceea ce s-a intamplat, sa am incredere in el si in noi si sa avem o viata linistita si implinita?
Va multumesc mult!