: Buna ziua !Nu stiu exact de …

Buna ziua !
Nu stiu exact de unde sa incep pentru ca sunt multe de spus. In toamna lui 2010 am cunoscut un baiat care s-a indragostit de mine. Nu il consideram genul meu pt ca imi doream sa aiba studii `apropiate` de ale mele (mentionez ca abia acum la 26 de ani face liceul la seral; a preferat sa munceasca inca de la 17 ani deoarece avea si o problema cu vedere destul de serioasa si nici parintii lui nu prea au fost genul sa il sustina) dar am zis sa incerc sa intru in aceasta relatie. Nu eram neaparat indragostita de el dar il apreciam ca era un om sincer, corect, respectuos si foarte atent cu mine. Bineinteles ca parintii nu au fost de acord cu el, mai ales tatal, mama fiind in strainatate (asadar nu acasa cu mine, sora mea si tatal nostru) nu a avut cine stie ce obiectii deoarece era prima relatie pt mine (aveam 22 de ani atunci) si s-a gandit ca poate fi o experienta. Dupa 10 luni de relatie am decis sa plec de acasa pt ca nu ma mai intelegeam cu tatal meu. Stiu ca imi voia bine dar voiam sa ma lase sa incerc, sa descopar singura cum merge o relatie si nu sa imi impuna lucrurile. Baiatul a zis sa merg in vacanta de vara la el, in strainatate, ca sa stam amandoi mai mult deoarece in cele 10 luni de cand eram impreuna stateam impreuna mai rar el venind mereu la mine, in orasul unde faceam facultatea. Cum spuneam tatal meu nu era deloc de acord deoarece are o problema cu vedere (o boala rara) si nu avea nici studii pe masura mea. Parintii mei stau despartiti de 6 ani de zile. O spun cu regret dar mama a plecat in strainatate la rugamintile mele si ale surorii mele pt ca acasa era uneori f multa violenta. Mereu ne-a spus sa il respectam pe tatal nostru, ceea ce tata nu a facut fata de mama.
E un an si ceva de cand tatal meu nu vb cu mine. Am incercat sa il sun dar nu imi raspunde la tel. Nu ma simt deloc bine ca a trebuit sa plec de acasa dar pur si simplu nu mai voiam sa ma bata la cap deoarece devenea de-a dreptul exasperant iar eu nu eram un copil. Prietenul meu a incercat sa ma ceara de sotie de multe ori dar am refuzat ca urmare a comportamentului tatalui si mamei mele care au fost destul de inversunati impotriva acestei relatii. Sunt lucruri facute de prietenul meu in trecut (a avut o aventura cu o femeie cu 10 ani mai mare ca el, din care a rezultat o relatie; respectiva de fapt a urmarit doar sa profite de el) care inca ma fac sa il judec dar cu toate astea tin la el pt ca s-a purtat exemplar cu mine cand eu nu am facut-o. In timp, eu si acest baiat am inceput sa ne certam pt ca eu il acuzam ca nu vorbesc cu tatal meu ori mama mea nu mai are incredere in mine (ca nu am reusit sa gasesc pe cineva mai bun) din cauza ca sunt cu el. Deloc intelept din partea mea ce spun ca doar nu m-a obligat sa fiu cu el dar simt multa furie de cand se intampla toate acestea. Imi cer scuze pt detaliile de mai sus dar sper sa va fie utile cand imi veti da un raspuns de ansamblu.
Nu am vrut niciodata sa nu vorbesc cu vreunul din parintii mei oricum ar fi gresit ei unul fata de altul mai ales din cauza unei relatii sentimentale. Ii respect in continuare pe amandoi indiferent de parerile lor chiar daca imi este enorm de dificil ca ei se comporta asa cu mine. Mi-as fi dorit sa fie totul bine asa cum e in cazul altora. In prezent eu locuiesc cu prietenul meu si parintii lui in strainatate unde acestia si-au facut o noua viata. Mentionez ca am inceput sa percep dezavantajele faptului ca prietenul meu este bolnav si i se reduc mult sansele in campul muncii. La inceput nu gandeam asa dar la urma urmei cu oricine am fi in viata trebuie sa ii acceptam cateva defecte pentru ca toti avem neajunsuri.
Dilema mea principala este daca sa merg inainte in aceasta relatie date fiind conditiile…sau sa incerc sa ii pun punct ?… Va rog mult sa ma ajutati !