antonia: la vreo 19 ani am inceput o re…

La vreo 19 ani am inceput o relatie cu un baiat. In urma acestei relatii a rezultat un baiat frumos pe care amandoi il iubim. Relatia noastra nu a fost tocmai roz… la un moment dat a trebuit sa plece in Danemarca la o verisoara de a lui in urma caruia sa vin si eu cu baiatul. Am zis ca pana atunci pot sta la parintii mei care sunt surdomuti pana cand al meu reusise sa ne ia la el (relatia cu mama mea nu a fost extraordinara, nu m-a inteles niciodata si m-a ranit de foarte multe ori, drept pentru care am luat decizia de a crea familia mea cu baiatul asta). Am crezut ca ea ar putea fi intelegatoare si ca ma voi intelege cu ea… la un moment dat pe ea au luat-o din nou ,,crizele,, de isterie cum facuse ea mereu si au inceput certurile. Eram disperata nu pentru mine ca eu eram obisnuita, ci pentru copilul meu ca nu voiam sa se sperie de tipetele ei. Nu stiam unde sa plec. Copilul incepea sa planga si nu suportam asta, vroiam sa fiu linistita, sa fie puiul meu linistit. In aceeasi zi noaptea am hotarat sa plec la un vecin de care ma apropiasem de el, si imi spunea macar sa stau cateva zile pana se linistesc treburile. Era si el tanar ca si mine, ma rog, au mai trecut zile, eram disperata ca nu stiam ce sa fac (tin sa mentionez ca cu cateva zile de problema asta eu ma despartisem de concubinul meu, incepuse sa vorbeasca urat cum ii era felul, nu mai aveam incredere in el, stiam ca daca plec in Danemarca la el, va incepe din nou sa ma bata, sa duc o viata amara cu el in continuare si nu as fii putut scapa mai ales ca aveam copilul cu mine si ei familia lor, era mare iar eu singura)…. Fiind despartita deja de concubin, mama lui a auzit ca am fugit de acasa cu tot cu copil, si cum trecuse ceva timp, e logic ca se interpretase ca am fugit pentru vecin, nu ca ar stii prin ce am tras de am fugit. Eram disperata nu stiam ce sa fac, nu aveam nimic, nici munca, nici casa, stateam inca la vecin. Intr-o zi a venit fosta soacra cu niste neamuri, a vorbit cu mine, a zis ca il ia ea pe baiat si ca dupa ce ma reabilitez mi-l da inapoi. Am crezut-o, pentru ca nici la vecin nu erau conditii prea bune, drept pentru care baiatul s-a imbolnavit mai ales ca era si perioada cu dintisorii. Si cand fosta soacra a venit sa il ia si l-a vazut asa, era logic ca se interpretase ca nu aveam grija deloc de el. Dar eu ma chinuiam cu el sa pape si nu manca…. Dupa un timp cand baiatul a fost luat timp in care am incercat sa imi caut de munca, fostul concubin venise acasa, voia sa ne impacam. M-a luat de la vecin, ne-am cautat casa, munca, faceam asta pentru copil nu pentru el, il vedeam inca ca un animal care nu stia decat sa ma terorizeze cu vorbele lui, si daca mai comentam, poate si una peste fata, dar pentru copil am zis ca pot incepe din nou sa il schimb, sa il fac om si mai apoi sa imi iau copilul langa mine. In fine, a trecut timpul, au trecut vreo 2 ani jumatate de cand copilul meu e la fosta soacra nu am reusit sa il iau nu am avut cu ce. Cu un salariu de 8 milionane pe luna, eu ma despartisem din nou de concubin, cu mama nu mai stateam, deci ma intretineam singura. Asta voiam sa ma ajutati cu un sfat. (copilul meu a crescut mare acum are vreo 3 ani, eu sunt in anglia, am o relatie linistita cu un barbat cu care vreau o casnicie). La un moment dat poate voi avea o situatie sa vreau sa imi iau copilul. Nu stiu cat mai dureaza ca e greu si aici, dar poate vin in Romania, sa raman in tara, sa-mi fac un rost, si sa imi iau copilul. Legea mi-l da? Ce spune legea? Vreau sa mentionez ca la bunica lui are tot ce trebuie, e crescut bine, lumea il iubeste. Oare asta e in defavoarea mea? Tin sa mentionez, ca atunci cand imi aud baiatul la telefon sau ma uit pe pozele lui, intru mai tare in depresie, parca imi face rau nu bine si sa fiu puternik, ma slabeste psihic mult cand ma gandesc ca a crescut fara mine si ca nu ma va iubi si ca o stie pe ea de mama, ma rupe la inima cand stiu ca sunt neputincioasa ma doare tare, ma macina, si de atunci sunt din ce in ce mai vulnerabila, plang usor, ma enervez repede, parca nu mai stiu cine sunt, simt ca l-am pierdut, si cateodata as prefera sa nu vorbesc cu el poate saptamani intregi nu pentru ca nu imi pasa de el ci pentru ca imi e frica sa nu innebunesc, ca alta poate oferi totul si eu nu am nimic sa ii ofer la copil decat dragostea din inima mea. Ce credeti? Legea ce ar spune in aceasta situatie fff delicata. Va rog spuneti-mi parerea, nu-mi ignorati povestea.