O poveste destul de banala poate.. am 47 de ani..21 de ani de casatorie..in prezent..divortata de 1 an; fara copii ; o relatie cu totul ‘speciala”am crezut eu…. ; odata cu casatoria am inceput amandoi facultatea; o perioada foarte grea si f.f.frumoasa; apoi.. ne-am angajat, ne-am mutat cu parintii lui,la tara; la inceput frumos.. apoi rutina.. intre timp mama mea a decedat.. am simtit ca lumea se termina dar am trecut si peste asta; singura.. desi si el a fost alaturi de mine.. viata sociala nu am prea avut; treptat, el a considerat ca nimeni din cunostintele noastre nu prezinta incredere si nu-i poate fi prieten;.. asta a durat vreo 2 ani; apoi am cunoscut un cuplu,cu un copil; ne-am imprietenit; vizite,concedii impreuna..frumos; doar ca pe mine ma cam deranja faptul ca ne vizitam doar cu ei..am zis sa tac si sa fac ca el; o vreme.. apoi, prietenii au mai avut un copil,un baiat, la o diferenta de vreo 10 de fetita; nimic neobisnuit dar pentru mine nsterea acestui copil a fost un moment de „luminare”; atunci am realizat cu adev.ca nu avem copii; si am inceput sa ma simt din ce in ce mai frustrata desi eram constienta ca nu au nici o vina; afectiunea sotului meu pt.acest copil ma durea..si am tacut.. si am tacut.. treptat.. am devenit doi straini, fiecare cu singuratatea lui; de unde pana acum cativa ani adormeam vorbind si povestind tot acum.. parca nu ne mai lega nimic; numai aveam relatii sexuale, nimic.. m-am inchis in mine desi..masca mea arata altceva.. ; l-am inselat cu un coleg de sv de-al meu..am gresit,stiu.. nu am simtit nimic pt.acea pers. ..voiam sa vad daca mai sunt „”vie”, sufletul imi era mort.. a stiut probabil de la inceput de relatia mea.. pt.ca avand f.multa incredere in el nu mi-am dat seama ca ma urmareste.. naiva si proasta.. in fine.. acum un an totul a izbucnit.. n-am reusit sa gestionam nici unul momentul.. totul s-a petrecut f.f.repede.. eu am recunoscut ca am gresit..l-am intrebat daca poate trece peste greseala mea.. el este f.orgolios si mi-a zis ca a durat prea mult (relatia mea) si nu poate.. ne-am despartit intr-o luna de zile.. de atunci a trecut un an.. parca ar fi trecut o mie pt.mine..pt.ca am senzatia ca ceva a ramas neterminat; de atunci nu ne-am mai vazut desi a fost de acord sa mai vorbim, asta nu s-a intamplat niciodata de atunci..parca evitam amandoi sa ne intalnim.. i-am scris tot ceea ce m-a durut atatia ani si nu i-am spus.. fara sa sune a reprosuri si fara sa-l ranesc.. adica,asta am incercat.. sa-i trimit scrisoarea? numai rezolv nimic, stiu.. dar ..simt ca trebuie sa fac ceva..pentru linistea mea sufleteasca.. pt.ca ma simt vinovata desi el nu si-a asumat vreo vina pt.despartire.. a zis ca mi-a oferit totul.. . nu voiam totul.. il voiam doar pe el si atat.. acum.. ma simt goala si pustie; trecutul trebuie sa il las in urma dar trebuie sa ma impac cu acest trecut si sa ma iert ca sa pot merge mai departe.. stiu..dar e f.f.greu.. Scrisoarea daca i-o trimit, va duce la iertarea mea catre mine mai repede? ce crezi?
Mesaj special ingeri aprilie 2026, luna sfintelor sarbatori de Pasti, pentru zodia ta
Semne de belșug pentru aceste zodii în aprilie! Vezi dacă și tu atragi bani și oportunități
Ce spune vârsta ta actuală despre lecția karmică pe care ar fi bine să o înveți
