Buna ziua, suntem casatoriti de aproape 2 ani si relatia intre noi este in majoritatea timpului conflictuala. A fost o perioada in care m-am luptat sa nu mai consume marijuana si a reusit. Ulterior, din alte motive am ajuns si la psiholog dar degeaba,a fost o peroada buna cand parea ca intelege problema insa a renuntat si acum nu mai vrea sa reia terapia. comportamente le lui cum ar fi: devine nervos cand nu obtine ce-si doreste, nu-l intereseaza dorintele mele, ale lui sunt pe primul loc, nu poate sa accepte un refuz din partea mea cand eu nu-mi doresc acelasi lucru ca si el.Nevoile lui sunt pe primul loc iar eu sufar de 6 ani de cand suntem impreuna pe aceasta tema. Apoi e foarte indisciplinat, nu reuseste sa duca la capat ceva nici macar initiativa nu prea are.Timp pentru relatie nu-si face decat pentru pasiunile lui, noi nu avem activitati comune ca un cuplu, decat anumite iesiri ocazionale in functie tot de nevoile lui .Eu rezolv orice problema apare in casa, nu se implica in aproape nimic cand vine vorba de casa, relatie. Eu in schimb am tendinta sa devin cicalitoare si au fost momente cand am lasat balta toata critica mea insa el tot a continuat cu acest comportament. Nu accepta cand greseste desi in sufletul lui cred ca recunoaste….sunt multe de spus. Intr-un final ajungem la violenta, el devine repede irascibil, vorbeste urat iar eu am ajuns in ultima perioada sa-l lovesc, atat de rau ma enervez. M-a lovit si el de cateva ori dar acum vad ca se stapaneste. Acum doua seri a fost un astfel de episod in care i-am dat o palma iar pe baza acestui lucru s-a hotarat sa plece singur la revelion si sa ma lase acasa. Ce ar trebui sa fac acum? mi se pare din n ou ca nu-i pasa de mine si de cum ma simt, dealtfel a si exprimat acest lucru la furie. Eu ma gandesc sa plec de acasa pentru o perioada, dar nu stiu daca fac bine. Cum as putea declansa o schimbare in dorinta lui de a face mai mult pentru noi, pentru mine? Nu vreau sa mai accept astfel de iesiri pentru ca nu este prima data cand ma lasa balta chiar daca am nevoie de el. Iar parintii lui se implica prea mult zic eu in ceea ce face, fiind singur la ei si tatal lui are un comportament tiranic cu mama lui.
Multumesc!
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua