Am 31 de ani. Vreau sa cer un sfat sau mai multe.
La varsta de 20 de ani am cunoscut o fata cu care am avut o relatie stabila de 6 luni. A fost dragoste la prima vedere. De atunci nu am mai simtit pentru nici o fata ceea ce am simtit atunci pentru ea. N-am crezut ca pot sa iubesc in “halul ala de tare”. In fine, citeam undeva ca Hristos te iubeste la randul sau si te pretuieste, atunci cand tu la randul tau in iubire esti fierbinte, din toata inima, nu caldicel. Parintii mei nu au placut-o, dar pentru mine era cel mai important om din viata mea. Ne-am mutat impreuna dupa vreo luna si jumatate, aveam planuri mari impreuna, eu incepusem serviciul in Bucuresti, din pacate in betia aceea a iubirii din toata inima, nimeni nu mi-a spus ca iubirea ca sa reziste, trebuie si banuti…ai mei nu ma ajutau, ca erau in rahat cu banii, taica-meu imi spunea foarte stanjenit/rusinat(nu ma privea in ochi)si speriat atunci cand ma vedea asa de “hotarat” ca “sper ca nu ai vreun gand(adica de casatorie) ca eu nu am cum sa te ajut”, ai ei nu o ajutau, am ajuns la concluzia ca daca nu te ajuta parintii dai de dracu si relatia se rupe, ca la varsta aceea n-ai de unde sa ai, daca nu te ajuta…NIMENI si viata costa bani, oameni buni, ce sa mai discutam…In fine, munceam mult, pe salariu mic, munca grea, desi eram student la drept, dar eu am inceput sa fiu plin de frustrari(as fi vrut sa ne permitem un trai decent impreuna-traind deci in concubinaj). Cu toate astea, viata noastra sexuala mergea de nota 10, la perfectie as putea spune, eram totalmente dezinhibati unul in fata celuilalt, faceam totul(…) ca ea sa se simta bine si sa o multumesc cum doreste ea, si facea totul(…) ca eu sa ma simt bine si sa ma multumeasca. In pat comunicam perfect. Eram unul pentru celalalt in viata reala si in pat, ne intelegeam din priviri ce avem de zis in orice imprejurare, era prietena si iubita pe care am dorit-o intotdeauna. Mi-a umplut viata, simteam extreme de intens ca ea este jumatatea mea si simteam ca nu pot trai fara ea, ca viata mea nu are sens fara ea. La scurt timp dupa ce eu m-am angajat in Bucuresti, ea a inceput sa fie geloasa pe mine(FARA SA-I DAU MOTIV) unde ma duceam la lucru, prin diverse parti in Bucuresti, ca daca ma vad cu vreuna pe acolo si ma f..t cu ea, ca eu sunt un tip prea bun si ea nu ma merita, a inceput sa caute motiv de scandal din orice. Dragostea noastra a inceput sa devina una cu nabadai. Am si fugit de acasa de la parinti, numai ca sa fiu cu ea, asta inainte de a ne muta impreuna. A inceput sa ma jigneasca, sa-mi vorbeasca urat, dar nu puteam sa renunt la ea, iubind-o prea mult. Ea nu intelegea ca doar ea imi este de ajuns. Mai bine zis a inteles pana la un punct dar dupa aceea nu stiu ce anume a facut-o sa se suceasca in comportament si sa ma suspecteze. Din fata intelegatoare si iubitoare de la inceput, care ma sustinea in orice, s-a transformat in altceva, a inceput sa ma dezamageasca, am inceput sa ma indepartez si eu de ea, ceea ce inseamna si fara apropiere intima, fara sarut, fara nimic. A inceput sa se indeparteze de mine si ea cand a vazut ca parintii mei nu o accepta. Ea avea o situatie financiara mai dificila. Ai mei sunt oameni care duc in mom de fata un trai decent, peste medie, dar perioada in care am cunoscut-o a coincis, ca un facut cu cea mai dificila perioada financiara pe care au traversat-o parintii mei vreodata. I-am spus sa aibe rabdare, ca ne va fi si bine, dar incepusem si eu sa deznadajduiesc, pentru ca deh…eram tineri si doream multe, ESTE ASTA VREO CRIMA, SA-MI SPUNETI VOI CEI INTRE 20-30 DE ANI. NU VRETI SI VOI SA VA PERMITETI MULTE(IN DOI), IN SENSUL UNUI TRAI ONORABIL SI DECENT ??? CA DOAR E CEA MAI FRUMOASA PERIOADA A VIETII SI DACA NU “TRAIESTI” ACUM, ATUNCI FUCKIN’ CAND????????? Incepusem sa consider nedrept din partea parintilor nostri ca nu ne ajuta in nici un fel.
Cand m-am despartit de ea, ca scandalurile nu mai conteneau, din “bou, handicapat si idiot” nu ma mai scotea(eu ma uitam siderat la ea, pentru ca nu vroiam sa cred ca a devenit asa), desi ii faceam mereu mici cadouase si o iubeam nespus de mult, mi-a zis sa nu mai am parte de alta femeie in veci. In ziua in care ne-am despartit am plans foarte mult, la un moment dat am simtit ca imi crapa inima in doua pentru ca am pierdut-o si am simtit ca mi-a luat foc ceva in cap, in creier adica. Deci au fost niste dureri fizice. M-am simtit ca si cum m-ar fi omorat cineva. Nu am dormit prima saptamana decat vreo ora doua in fiecare noapte(cearcane adanci, etc), urmatoarele luni 2-3 ore pe noapte, ani de zile m-am gandit la ea in fiecare zi. Nu reusesc sa mai am incredere in oameni deloc, mi-am promis ca am sa f[…moderat…] tot ce prind, imediat ce m-am despartit de ea, ca sa ma razbun, dar nu am “reusit”, pentru ca imi dadeam seama, chiar si dupa ani de zile, ca inca o mai iubesc. Mi-a fost teama ani de zile sa mai iubesc(de fapt, ce zic eu, ca si acum imi este). Pe ai mei ii auzeam cum discutau senin, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, “las’ ca isi revine el, a fost o furtuna trecatoare”.
Deci:
Parintii nu ma puteau sustine financiar.
Cand vezi ca se intampla punctul 1. incerci sa te sustii singur. Dar in tara asta nu gasesti oportunitati sa traiesti bine pe picioarele tale atunci cand vezi ca parintii n-au.
Inevitabil daca mai ai si o prietena, apare punctul 3, respectiv ajungeti la cearta din lipsuri, cum se zice ca “de la bani pleaca toate”.In fine, ea nici acum nu s-a realizat. Numai ca furtuna nu a trecut. Am renuntat la facultate in Bucuresti (Drept), din lipsuri(taica-meu imi dadea foarte putini bani), munceam munca fizica si nu mai aveam timp sa ma mai tin de facultate nici de prietena, fiind frant de oboseala, plus ca nu mancam nici bine, se stie ca la munca fizica trebuie sa mananci, altfel te topesti pe picioare. (As putea spune: Asta e Romania , Fratilor, bine ati venit!”)
Vazand “marile” oportunitati care mi se deschid in cale, nu mai aveam nici un chef sa mai traiesc, nici un chef de nimic. La 6 luni dupa ce m-am despartit de ea, am intalnit o alta tipa, cu 3 ani mai mica, cu care m-am intalnit vreo 2 luni, ne-am sarutat, ne-am imbratisat (la un timp de, bineinteles), ea tot imi spunea ca se mai vede cu cineva dar ca relatia incepe sa scartaie, in fine la un timp de a fost la mine acasa (la ai mei in casa, adica), unde am ajuns aproape de sex, doar ca nu i-am bagat-o in ea, iar ea a zis in ultimul moment ca ea nu se poate desparti de prietenul ei, ca in ca il mai iubeste. Am inceput sa urasc femeile, pentru ca in capul meu ceea ce a facut ea se numeste “inselat” si m-a luat si pe mine de prost si pe asta. S-a maritat cu prostul si prostul habar nu are nici in ziua de azi ca eu am avut o aventura cu nevasta-sa(actuala nevasta). Desi o voce parca imi spunea “ia f..ele tu pe toate si dracu sa le ia de femei”, nu am facut ce a zis vocea aceea.
Nu sunt un tip prost, limba romana o stapanesc foarte bine, am terminat dreptul in cele din urma de gura alor mei, ca “sa am si eu o facultate terminata”, (nu profesez in domeniu ca nu e genul meu), cu toate astea la varsta mea nu am un anturaj, multi din cei pe care i-am cunoscut(amici) sunt ba insurati, ba plecati prin nu stiu ce parti ale tarii sau lumii. Inainte de a o cunoaste pe ea eram un tip foarte deschis, zambitor, optimist incurabil dar m-am vindecat de toate acestea. N-am devenit emotiv, dar sunt mult mai rezervat si…nu am iertat…si nu vad cum as putea sa iert. Aducandu-mi aminte prin ce am trecut, nu mai am incredere in fete, cred ca toate sunt materialiste, te lasa la greu, nu stiu sa iubeasca decat conditionat. Am inceput sa simt ca-mi pierd integritatea de barbat, am dat anunturi la siteuri de matrimoniale, anunturi deocheate, intram in internet cafeuri si intram pe siteuri porno numai asa de al naibii ca sa enervez lumea din jur(nu ca as mai avea ceva de invatat), lume care se crucea de cat tupeu si nesimtire am, iar eu radeam cu gura pana la urechi si ma bucuram ca ii oripilez cu tupeul meu. Nu m-am intalnit cu femei, imi placea doar sa-mi bat joc, oricum viata mea nu mai avea nici un sens fara EA, care m-a dezamagit. Multi ani dupa(sase ani), nu am mai vrut sa mai lupt pentru nimic, am mai muncit ici si colo dar doar pentru tigari, cafea si cate ceva de imbracat (salariul oricum era mic). Dupa ani de zile in care mi-am ars plamanii literalmente cu tigari si mancam doar cat sa nu crap am hotarat sa le las, deoarece inima a inceput sa-mi dea semne intr-o zi ca nu mai poate si parca ceva mi-a zis sa le las ca-mi va face bine. Le-am lasat deodata, de la un pachet jumate pe zi. In fine, azi am scapat de dependenta de tigari, nu mai fumez de vreo 5 ani. Alcool beau rar. Mai fumez asa la vreo jumatate de an sa zicem cate o tigara, dar mai mult ma prostesc, pentru ca oricum nu sunt dependent de ele. La sase ani dupa despartire, intr-o zi de vara am intalnit o fata cu care am facut sex, a fost o atractie spontana, puternica, eu statut, ea disponibila, desi eu simteam si atunci ca inca o mai iubesc pe prima. Am dorit-o si m-a dorit, ea era singura, eu singur, am zis amandoi de ce nu? Apoi ne-am zis la revedere si papa, ca simteam si eu si ea ca nu poate fi mai mult intre noi. Nu mai stiu nimic de ea si nici ca m-ar interesa.
In momentul de fata….mi-e incredibil de greu singur, dar totodata ma gandesc ca daca iubesc din nou(nu stiu daca o mai pot face) si mi se intampla la fel, eu ce fac mai departe? Nu vreti sa stiti ce e la gura mea, cand vad cat se fura in tara asta si oamenii nu mai au bani de nimic, de abia isi duc zilele!!! Cand vad ca tinerii nu se mai casatoresc(din lipsuri, din frica, din mai stiu si eu ce…), ca stau cu parintii la varste inaintate ca a mea, pentru ca “nu au de ales”, financiar vorbind. Eu m-as muta de langa ai mei in secunda imediat urmatoare, daca as avea un serviciu bun, care sa imi permita o chirie. Cum este viata cu ai mei…nu trebuie sa va spun eu, nu? Oricum trag din greu in momentul de fata sa plec afara.
Am multe de oferit sufleteste(mi-au murit laudatorii si ma laud singur). Nu am timp sa ies, serviciul imi ocupa mult timp si oricum nu pot sa ies de nebun singur asa, ca anturaj nu mai am, v-am spus ca m-am izolat ani de zile de anturaje&stuff, dupa ce m-am despartit de ea, nu mai vroiam sa aud de nimeni si de nimic pe lume. In general sunt un tip suspicios cu toata lumea. Nici orasul in care locuiesc nu-mi mai place, e plictisitor si nu se intampla nimic in el.
Ce ma sfatuiti sa fac sa o uit pe prima de tot? Exista vreo modalitate sa uiti o dragoste foarte foarte mare? Ei ii merge prost acum, s-a uratit si nu mai are nici un iubit. Am blestemat-o si eu la randul meu sa mai aiba parte de barbati cand i-oi da eu voie. Si nu are parte.
Multi barbati spun ca femeile sunt bune numai sa le f..i si atat, dar eu mai am un licar de speranta acolo ca poate sunt si alte fete…altfel. Speranta moare ultima.
1.Nu am pe nimeni sa ma inteleaga.
2.Ma simt foarte singur.
3.M-am saturat sa fiu singur.
4.Desi teama de un nou esec este mare, parca dorinta de a fi cu cineva e si mai mare.
5.In mod evident ma descurc greu cu banii (a trai in Romania si a spune ca te descurci greu cu banii e deja pleonasm).
6.Cand ii mai cer lu taica-meu uneori(pentru ca N-AM DE ALES), imi spune “ai de toate”, la ce-ti mai trebuie si bani? E un raspuns normal??? Judecati voi, ca eu cred ca el nu mai judeca! Cand spune “ai de toate” se refera la faptul ca am unde dormi, ca nu platesc pentru intretinere, utilitati, etc. Daca vreau sa-mi spal vreo haina la masina de spalat a maica-mii(evident) mereu iese cu scandal. El chiar se simte bine ca la 30 de ani inca locuiesc cu ei, sau nu mai judeca??? El crede ca “toanele” de la 20 de ani mi-au trecut si ca am uitat-o, dar nu este asa. Cand sunt in apropierea maica-mii, se simte de la o posta ca nu ne suportam, sunt numai fulgere intre noi si parca tot timpul sta sa explodeze situatia, asa ca evitam sa fim in aceeasi camera impreuna.
7.Unde sa scriu, pe ce site, ca sa primesc sfaturi de la cat mai multi?
8.Taica-meu tanjeste dupa nepoti(eu il cred nebun, avand in vedere situatia mea financiara, interioara-desi el crede ca mi-am revenit dupa dragostea de la 20 de ani- si faptul ca nu ne-am inteles bine niciodata) iar eu in sinea mea il condamn si acum ca atunci cand aveam 20 de ani nu a facut tot posibilul sa ma sustina financiar, vazand ca eu nu reusesc.
9.Nu am cu cine sa-i fac nepoti! ))))))))) pentru ca:
…nu mai am cine stie ce incredere in femei, iar in al doilea rand eu in Romania nu fac copii, pentru ca nu consider aceasta tara o tara sanatoasa pentru a creste copii sanatosi(am ajuns la concluzia asta privind in jur cu luciditate, in plus am citit ca si psihologii se exprima la acest mod, cum ca “Romania este o tara nevrotica”, deci mi s-a confirmat concluzia mea, nu sunt eu nebun ca am tras aceasta concluzie).
10.Cand aude de chestii „eu nu mai am incredere in oameni, in femei, etc”, zice ca sunt prostii(asa a zis prima oara cand m-a auzit, ca si cum daca a zis asta s-a si rezolvat totul). E un tip mamos, ii place sa controleze totul, AM SIMTIT DE MULTE ORI CA „PARCA” II PLACE FAPTUL CA NU M-AM REALIZAT FINANCIAR, PENTRU CA MA POATE AVEA SUB PAPUC SI ASTFEL D-E-P-I-N-D IN CONTINUARE DE EL, IL SIMT (DE MULT TIMP) CA II E TEAMA SA MA VADA PLECAT DIN APARTAMENTUL LOR. Il suspectez ca din cauza frustrarilor financiare, personale, etc, mai stiu si eu ce, si-a cam pierdut mintile, nu mult, dar nici foarte putin. Din 10 deriva si 11.
11.Tatal meu m-a batut ultima oara la 25 de ani, bineinteles din frustrari(ca are salariu mic, ca copilul ii este un ratat care nu s-a realizat, ca traieste intr-o tara de rahat care nu-i permite nici lui nici copilului sa duca un trai decent, deci s-a refulat pe mine pentru toate frustrarile pe care le resimte.) Nu exista motiv pentru a bate un copil la 25 de ani. L-am vazut ca pe un demon, ca pe un dusman de temut atunci, in momentele acelea. Nici nu mai e vorba de rusinea copilului, ci de a parintelui, pentru ca in acest caz in mod clar este intr-o situatie pe care nu stie sa o gestioneze. Nu exista scuza pentru a-ti bate copilul, el aflandu-se la varsta de 25 de ani. Presupunand chiar si o situatie extrema, daca este handicapat mintal, nu poti da in el pentru ca oricum nu intelege, dar daca nu este handicapat mintal atunci este sanatos, deci iar nu ai scuza. M-am simtit crunt de umilit, dupa ce ca m-a batut soarta, mi-a venit sa plec(si-mi vine si acum tot timpul), dar ideea este…………. U N D E ???
12. Am ajuns la concluzia ca daca nu esti tare in clanta si parintii se pisa pe tine (POATE NU TOTI). Sau poate doar parintii romani sunt asa, doctore, iar asta pentru ca sunt cu nervii la pamant din cauza situatiei financiare, sau pentru ca asa sunt parintii romani…dintotdeauna, doctore? Nu cumva sa crezi doctore ca ii caut scuze lu taica-meu prin ce spun aici, la punctul 12, pentru faptul ca a dat in mine. Parintii sunt niste oameni care pot sa aleaga intre a-si rani copilul(fizic sau agresiune morala) si a nu-l agresa, deci a fi intelept si cu tact sau a fi marlan si a nu-i pasa, ceva la moduL “ia sa-l pun la punct si gata”, crezand ca astfel se rezolva problema. Acum, la 6 ani, el crede ca am uitat evenimentul
13.Cand vede ca n-ai bani, ca nu poti ceva in general, ca esti neputincios, femeia te judeca imediat, este asa doctore?
14.Nu pot sa-mi iau viata, ca ma ia dracu.
15.N-am bani sa ma duc la psiholog, deci iar zic “traiasca tara mea”.
16.Din cauza stresului acumulat in atatia ani de zile, durerilor si frustrarilor interioare absolut atroce(nu stiu cum de nu mi-am luat viata pana acum-probabil ca m-a intarit Dumnezeu, altfel ma depaseste), si eu CRED(dar nu sunt sigur, ce-i drept) ca am probleme la mansarda, nu stiu cat de grave dar eu sunt convins ca am.
Stiu ca de la bani pleaca totul si sunt constient ca am fi fost si astazi impreuna cu iubita mea daca dispuneam amandoi de finante la vremea respectiva. Problema este ca si astazi, la 10 ani dupa, o duc greu cu banii, nu am realizat nimic, sunt un om ratat iar parintii mei se poarta de parca nimic nu s-ar fi intamplat, vorbesc despre viata in general ca si cum ar fi resemnati. Eu unul ma simt “orfan cu parinti”(am mai auzit expresia asta undeva si ilustreaza perfect starea de fapt in care ma S I M T). De cand ne-am despartit, acum 10 ani, totul s-a prabusit pentru mine, ea era tot ce aveam. Am murit si inviat de mii de ori de durere, cred. Singurul motiv pentru care nu ma sinucid este ca stiu ca nu ma mantuiesc ci ma ia dracu, ca daca nu era asa, eram mort de 10 ani. Nu-i gasesc vietii mele un sens de cand m-am despartit de ea, simt ca daca o uit atunci eu nu mai am nimic. Ma indragostesc foarte greu de o femeie, trebuie neaparat sa simt ceva cu totul si cu totul special la ea, altfel nu-mi starneste interes, altfel o vad ca pe o “alta femeie comuna” si nimic mai mult. Sunt un tip care pune mare-mare pret pe comunicare in doi, imi place ca femeia sa-mi spuna tot ce are pe suflet si ma deschid si eu total inspre ea, pentru a o stimula si pe ea in acest sens si pentru a-i da astfel incredere totala in mine. Anunturi matrimoniale nu dau, poza cu atat mai putin, te cunoaste lumea si rade de tine, ca lumea habar nu are ce drama ai trait candva, deci mai mult rau iti faci singur, de parca raul pe care il traiesti nu este deajuns!!
Daca doriti sa ma ajutati cumva cu sfaturi sau mai aveti intrebari va raspund oricand. As dori, doctore, sa-mi raspundeti si mie la punctele 11 si 12. Totodata, fiind intr-o situatie pe care o vad fara iesire va intreb: ce ati face dvs in locul meu? Sau ce ati fi facut in locul meu, mai ales la acea bataie, cum ati fi reactionat? Daca as fi chemat politia, ar fi zis taica-meu ca sunt in intretinerea lui probabil(il cred in stare!!!) si are dreptul sa ma bata! Ma simt cumplit si astazi, cand imi aduc aminte, ma simt umilit si ca un nimic pe lume. De ce permite Dumnezeu sa mi se intample atatea lucruri rele, desi nu sunt un om rau, imi spuneti si mie doctore?
Va rog sa-mi scuzati limbajul vulgar din unele parti, dar este tot limba romana, nu?
Si nu in ultimul rand:
Va multumesc ca existati!
