Desi pare putin amuzant, exista tendinte si in zona parentingului, a cresterii si educatiei copiilor. Si sunt cate se poate de serioase. Potrivit specialistilor, s-au trasat 5 elemente-cheie pentru educatia copiilor in anul 2012. Ele au la baza previziuni socio-economice si chiar tehnologice.
Educatie copii #1: Spiritul ECO
La inceput conceptul ECO era considerat “de fite”. Insa, incet-incet, parintii au inceput sa constientizeze cat de importante sunt hrana sanatoasa, imbracamintea naturala, cat de important este sa nu mai arunci gunoiul pe unde iti vine, sa reciclezi, sa protejezi natura. Mai mult, si copiii sunt educati in acelasi spirit. De mici, ei stiu care sunt containerele de reciclat, stiu ca nu trebuie aruncate lucruri pe jos, stiu ca trebuie sa protejeze natura etc. Iar lumea va evolua in spiritul ECO.
Educatie copii #2: Mai mult timp petrecut cu copiii
Principala dorinta a parintilor in ultima vreme este sa petreaca si mai mult timp cu cei mici. Copiii din ziua de azi au nevoie mai mult de prezenta activa a parintilor in viata lor decat de orice alt lucru din lume. Chiar si unele scoli/gradinite au inceput sa implementeze proiecte care implica echipa copil-parinte.
Educatie copii #3: Parintii, depasiti de tehnologie
Meseria de parinte este si asa destul de grea. Insa in era tehnologiei, lucrurile se complica si mai mult. Tehnica moderna se transforma intr-o arma cu doua taisuri, iar parintii trebuie sa fie cat se poate de vigilenti, mai ales ca multi dintre ei se simt depasiti de tehnologie. Copiii se pot conecta la internet de oriunde, au acces la smartphone-uri, tablete, computere. Iar parintii sunt nevoiti sa tina pasul cu ei si sa se transforme in adevarati politisti si psihologi care sa le explice copiilor pericolele la care se expun.
Si in tabara copiilor exista doua tendinte majore:
Copiii mari se reintorc acasa
Chiar si cei care au reusit sa obtina un credit pentru casa noua se intorc acum in casa parinteasca. Fie si-au pierdut job-ul, fie li s-au redus salariile, indiferent de situatie, prefera sa vina inapoi, la parinti, cu copil, cu catel, cu purcel, pentru a micsora cheltuielile si pentru ca bunicii sa se ocupe de nepoti.
Adolescentii si tinerii, nevoiti sa munceasca de mici
Din cauza faptului ca foarte multi au devenit parinti dupa 35 de ani, cand vor ajunge la varsta pensionarii vor avea copii adolescenti sau putin trecuti de 20 de ani. Sistemul ii va impinge pe acestia din urma sa intre in campul muncii mult mai devreme pentru a se putea acoperi cheltuielile sociale cu pensiile parintilor. Iar parintii vor incepe sa se simta poveri pentru copiii lor.
Indiferent de perioada pe care o traverseaza, parintii vor tot ce e mai bun pentru ei si pentru copiii lor. Iar atat timp cat inca se va vorbi de criza economica, stresul va fi si el la ordinea zilei. Insa parintii vor incerca sa fie cat mai aproape de cei mici, pentru ca acestia sa nu se molipseasca cu anxietatea si grijile zilei de maine.
Citeste si alte sfaturi si informatii utile de la Sfatulparintilor.ro:
Umanitar Sfatulparintilor.ro: Ana Maria vrea sa mearga din nou. Cu 2 euro la 848 tu o poti ajuta
Afla ce spun stelele: Horoscopul saptamanii 2-8 ianuarie 2012
Reteta de detoxifiere: Salata de patrunjel
Remedii mahmureala: Ce merge si ce nu dupa o noapte de pomina
Cum sa te refaci rapid dupa excesele de Anul Nou
Pozitii sexuale care iti cresc musculatura
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?