Există păreri contradictorii legate de încurajarea copilului să fie competitiv și bătăios. Mulți părinți întăresc latura ambițioasă a celor mici, cerându-le mereu să fie cei mai buni. Și au destule argumente de partea lor: sistemul de notare din școală care-i determină pe copii să se întreacă mereu pentru a ocupa un loc de frunte, cerința permanentă de performanță, reușita în societate și chiar o poziție superioară la locul de muncă, toate se bazează pe spiritul competitiv al copilului. Dar sunt și părinți care nu împărtășesc această părere și consideră competiția periculoasă și dăunătoare. Oare care este cea mai potrivită atitudine?
Intr-o lume ideală, competiția ar fi, probabil, eliminată și oamenii ar trăi într-o totală armonie. Dar în lumea reală, competiția ocupă în continuare…un loc de frunte. Fie că este vorba de olimpiadă, un concurs sportiv sau recrutarea la o mare companie, ce este mai bun pare să fie destinat câștigătorilor. Dacă un părinte ar veni la mine și mi-ar spune: „Îmi doresc ce este mai bun pentru copilul meu, vreau să fie printre primii, ca să-i meargă mai ușor în viață și să aibă mai mult succes.”, i-aș spune: „Ai perfectă dreptate.” Pe de altă parte, dacă un părinte mi-ar spune: „Competiția strică relațiile, pune presiune pe copil, îl face să uite de bucuriile simple și îl pregătește pentru o viață de stres, o continuă bătălie.”, i-aș răspunde, cu siguranță: „Și tu ai dreptate.”. Atunci, cum este mai bine: să înveți copilul că victoria este singura care contează sau să-l deprinzi cu sloganul părinților împăciuitori: „Să te joci este mai important decât să câștigi.„?
Competiția sănătoasă este bună pentru copil
Așa ne spun experții în dezvoltare. În primul rând pentru că îl pregătește pentru câștigurile și pierderile pe care le va trăi pe parcursul vieții. În al doilea rând, datorită competiției copiii pot deprinde o serie de abilități, necesare în viața de adult: să-și aștepte rândul, să respecte regulile, să-și dezvolte tenacitatea și să-și exerseze empatia. „Competiția îi poate ajuta pe copii să înțeleagă că nu câștigă totdeauna cel considerat mai deștept sau mai bun decât toți, ci, mai degrabă, cel care muncește asiduu și care își urmărește scopul.„, arată Timothy Gunn, neuropsiholog pediatru, din California. Ceea ce înțeleg copiii, prin competiție, este că meritul și străduința pot fi mai importante decât înzestrarea care nu depune nici un efort. Atunci când sunt într-un concurs, un copil poate „câștiga abilități sociale critice, interacționând cu alți copii și învață, în plus, valoarea muncii, își dezvoltă stima de sine și eficiența.”
Citește continuarea pe Qbebe: https://tinyurl.com/sayvbytp
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?