– Foloseste agende sau calendare.
Gaseste un calendar simplu, afisat pe biroul copilului, in care acesta sa-si noteze temele si proiectele scolare in dreptul datei la care trebuie predate. Probabil ca la inceput va fi nevoie sa-l ajuti sa-si actualizeze zilnic calendarul sau agenda pana cand acest lucru ii va intra in obicei. Tablele albe pe care scrii cu markere sunt si ele foarte utile. Le poti atarna pe perete in bucatarie, ca sa poti urmari progresul copilului si sa-l ajuti cand e cazul.
– Foloseste poze.
Fa-i copilului poze in timp ce face diverse activitati esentiale (se spala pe dinti, pune ghiozdanul la locul lui, face ordine in echipamentul sportiv, isi face temele, etc.) si foloseste pozele ca sa alcatuiesti si sa afisezi pe peretele camerei lui o schema a activitatilor pe care trebuie sa le faca zilnic. Pozele pot ajuta mult un copil cu memorie vizuala sa-si aminteasca sa faca activitatile respective.
– Fa liste.
Pune pe hartie sarcini care se repeta (teste, returnarea cartilor la biblioteca, antrenament la baschet, etc.) si alcatuieste astfel o lista saptamanala (sau zilnica) cu lucruri de facut, pe care copilul le poate taia cu sete de pe lista pe masura ce le face. Ca sa nu stai sa scrii mereu aceleasi lucruri, poti pune lista intr-un invelis subtire din plastic, o prinzi de frigider cu un magnet, iar copilul va taia de pe lista activitatile facute cu un marker care va mazgali doar folia de plastic, care poate fi stearsa apoi cu spirt si refolosita.
– Foloseste post-it-uri.
Incurajeaza copilul sa scrie termenele limita pentru diverse proiecte scolare pe post-it-uri si sa le lipeasca in locuri cat mai vizibile: pe oglinda de la baie, pe exteriorul usii de la camera lui, pe abajurul veiozei de pe noptiera, pe rama monitorului, etc. E foarte important sa iveti copilul sa lipeasca intotdeauna aceste biletele DE FIECARE DATA IN ACELASI LOC!
– Fixeaza alarme.
Arata-i copilului cum sa-si fixeze alarme si remindere pe telefonul celular sau pe calculator, ca sa-i aminteasca de o anumita data si o anumita actiune pe care trebuie s-o faca.
E important sa nu te astepti la schimbari dramatice peste noapte in comportamentul copilului si sa ai asteptari realiste. Copilul n-o sa devina niciodata un robotel bine programat. Insa cu rabdare si consecventa vei putea sa-l inveti sa fie mai ordonat si sa adopte obiceiuri de organizare care ii vor fi de folos tot restul vietii. Si asta e, de fapt, telul tau.
Image by congerdesign from Pixabay
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?