Perioada fertila. Cum stii cand e momentul potrivit sa concepi un copil - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Perioada fertila. Cum stii cand e momentul potrivit sa concepi un copil

Sfatulparintilor » Sarcină » Preconcepție » Perioada fertila. Cum stii cand e momentul potrivit sa concepi un copil
perioada fertila - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - brooke-lark-194254-unsplash

O femeie sanatoasa poate ramane insarcinata numai in perioada fertila din ciclul ei menstrual. Pentru a concepe un copil ai la dispozitie doar cateva zile. Sansele cresc daca faci sex in ziua ovulatiei sau macar cu doua zile inainte.

Perioada fertila. Ce este?

Perioada fertila este “fereastra” din ciclul menstrual al femeii cand este posibila o sarcina. Aceasta depinde de lungimea ciclulului menstrual si difera de la femeie la femeie.

Fereastra este reprezentata de ziua in care ovulul este eliberat din ovar (ovulatie) si aproximativ 5 zile inainte. Fiecare act sexual in aceasta perioada creste sansele unei sarcini.

De ce? Pentru ca spermatozoizii traiesc aproximativ 5 zile, in timp ce ovulul poate fi fertilizat doar in primele 24 de ore de la eliberarea lui.

Cele mai fertile zile sunt cele doua zile de dinaintea ovulatiei si ziua ovulatiei. La 12-24 de ore dupa ovulatie, ovulul nu mai este viabil pentru fertilizare.

ATENTIE!

Desi sansele sa ramai insarcinata in afara perioadei fertile sunt aproape nule, in cazul in care nu doresti o sarcina, este indicat sa folosesti metodele conctraceptive.

Perioada fertila. Cum stii cand ovulezi?

Daca stii ziua in care vei ovula iti va fi mai usor sa programezi partidele de amor, astfel incat sa cresti sansele de a ramane insarcinata. Pentru aceasta va trebui sa urmaresti ciclul menstrual intr-un tabel sau intr-un jurnal. De asemenea, poti incerca si o aplicatie pentru telefonul mobil.

Pentru a stabili lungimea ciclului menstrual va trebui sa notezi prima zi in care apare sangerarea. Ultima zi va fi considerata cea de dinaintea urmatoarei prime zi de sangerare.

Noteaza timp de cateva luni si observa care este durata ciclului menstrual. De regula, ovulatia are loc in a 14-a zi inainte de prima zi de sangerare.

  • Daca ciclul menstrual este de aproximativ 28 de zile, ziua de ovulatie este in jurul zilei a 14-a, iar cele mai fertile zile sunt a 12-a, a 13-a si a 14-a.
  • Daca cilul menstrual este de aproximativ 35 de zile, ziua ovulatiei este in jurul zilei a 21-a, iar cele mai fertile zile sunt a 19-a, a 20-a si a 21-a.
  • Daca ciclul menstrual este de 21 de zile, atunci ovulatia se petrece in jurul zilei a 7-a, iar cele mai fertile zile sunt a 5-a, a 6-a si a 7-a.

In cazul ciclurilor neregulate, este destul de greu de urmarit lungimea ciclului menstrual. In acest caz, este recomandat sa faci sex la fiecare 2-3 zile, pentru a acoperi intreaga perioada in care ai putea fi fertila. De asemenea, in acest caz poti incerca si testele de ovulatie.

Urmareste si semnele ovulatiei, pentru a sti cand urmeaza perioada fertila.

Poti incerca un calculator automat aici.

Sursa: yourfertility.org.au

Photo by Brooke Lark on Unsplash

Cuvinte cheie:
Data articol: 11/06/2021