Durerile nasterii nu pot umbri fericirea si implinirea de a fi mama. Ai auzit probabil suficient de multe povesti infricosatoare despre nasterea naturala, dar nu trebuie sa te sperie… urmeaza sa aduci un copil pe lume si asta nu este un lucru usor. Pentru a fi pregatita sa suporti toate durerile nasterii este bine sa fii o graviduta informata. Trebuie sa stii ce inseamna nasterea naturala, cand apar durerile nasterii, cum sunt ele si ce metode de ameliorare exista.
Ce este nasterea naturala?
Nasterea este un fenomen greu de descris in cuvinte, cu numeroase implicatii emotionale. Nasterea naturala inseamna ca vei trece prin niste faze specifice fara anestezie sau interventii chirurgicale. Fazele nasterii normale sunt urmatoarele: ruperea membranelor si eliberarea unui lichid numit „lichid amniotic”, travaliu si contractii, finalizate cu expulzia fatului prin vaginul dilatat.
Cand apar durerile nasterii?
Durerile nasterii apar in timpul travaliului. In functie de stadiul acestuia durerile se intensifica. In primul stadiu al travaliului are loc scurtarea si subtierea colului, dilatarea orificiului cervical si ruperea membranelor . Contractiile la inceput sunt rare si dureaza putin, dar cu cat esti mai aproape de nastere, contractiile devin din ce in ce mai dese si mai intense.
Al doilea stadiu al travaliului este cel al expulziei copilului. Contractiile sunt lungi si dureroase, de cele mai multe ori ai timp cat sa respiri prelung intre doua contractii. Copilul va presa pe rect si viitoarea mamica va simti o nevoie acuta de a merge la toaleta (de cele mai multe, inainte de a intra in sala de nastere, se face o clisma pentru ca rectul sa fie golit). Pe langa aceasta senzatie, cu cat gravida este mai aproape de expulzie, cu atat durerile devin mai puternice. Este momentul in care viitoarea mamica trebuie sa-si ia gandul de la durere si sa faca un ultim efort. Dupa nasterea propriu-zisa, proaspata mamica va avea un sentiment de dubla usurare… va face cunostinta cu bebelusul ei si durerile au disparut ca si cum le-ar fi luat cineva cu mana.
Cum sunt durerile nasterii?
Durerea in general este greu de definit, durerile nasterii cu atat mai putin… pentru ca ele difera de la femeie la femeie. Sunt femei care nasc foarte usor si foarte repede si femei care au travaliul foarte lung si obositor. Studiile internationale arata ca 20% dintre mamici au avut la nastere dureri aproape inexistente, 30% au experimentat dureri suportabile si pentru 50% dintre mamici durerile au fost greu de indurat. Trebuie spus si faptul ca unele femei suporta durerea mai bine decat altele.
Citeste mai multe pe Qbebe.ro.