Femeile care fumează în timpul sarcinii prezintă un risc crescut de a naşte copii care să sufere de sindromul Asperger sau orice altă formă de autism. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee, al căror studiu a fost publicat în revista de specialitate din Statele Unite “Environmental Health Perspectives”.
“Autismul este un termen foarte larg care acoperă o gamă largă de tulburări în ceea ce priveşte comportamentul social şi abilităţile de comunicare. Ce am observat noi este că anumite tulburări din spectrul autismului, mai mult decât altele, sunt influenţate de factori precum fumatul mamei în timpul sarcinii”, a declarat Amy Kalkbrenner, profesor asistent la Facultatea de Medicină Joseph J. Zilber din cadrul Universităţii din Wisconsin-Milwaukee, coordonatoarea studiului.
Potrivit datelor adunate în timpul studiului, din cei 633.989 de copii născuţi în anii 1992, 1994, 1996 şi 1998, 3.315 dintre ei au fost identificaţi cu tulburări din sfera autismului în jurul vârstei de 8 ani.
Mai mult, s-a descoperit că 13 la sută din mamele ai căror copii au fost incluşi în studiu au fumat în timpul sarcinii.
„În urma cercetărilor efectuate, nu putem spune cu certitudine că fumatul în timpul sarcinii este principalul factor declanşator al autismului, dar este un factor de risc care ar trebui luat în considerare. Desigur, vom aprofunda studiul pentru că trebuie să descoperim mai multe amănunte. Scopul nostru este să descoperim piesa lipsă din acest puzzle, cu atât mai mult cu cât statisticile recente arată că 1 copil din 88 se confruntă cu o tulburare din spectul autismului”, a declarat Kalkbrenner.
Pe aceeaşi temă te mai poate interesa şi:
Problemele cauzate de fumatul in timpul sarcinii
Fumatul si anticonceptionalele – un cocktail ucigator. Afla de ce
Image by Ralf Kunze from Pixabay
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?