Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași, organizează sâmbătă, 13 mai 2017, cea de-a treia ediție a evenimentului Studentul ieșean.
Organizat de și pentru tineri, evenimentul are ca temă „Tânărul între reușită și eșec în carieră și în familie” și se desfășoară pe durata întregii zile în cadrul centrului de evenimente AGORA. Evenimentul propune tinerilor participanți un program inedit: conferință, ateliere practice, momente artistice și Gala Voluntarilor ASCOR Iași.
Invitatul special al evenimentului este actorul Dorel Vișan. Profesionist al teatrului și filmului, biografia sa reține peste 60 de roluri în producții românești, precum: „Moromeții” (1988), „Un bulgăre de humă” (1989), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993). Fost director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, Dorel Vișan este şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din acelaşi oraş. În prima parte a evenimentului este programată Sfânta Liturghie urmată de o scurtă conferință, unde participanții vor avea ocazia să adreseze primele întrebări pe tema propusă.
Tema va fi aprofundată și dezbătută prin intermediul celor 10 ateliere cu o tematică reprezentativă pentru cele două coordonate esențiale din viața fiecărui tânăr: cariera și familia. Timp personal și timp pentru familie; lucru în echipă; lider în carieră și părinte în familie; comunicarea-esența unei relații sunt câteva din atelierele propuse participanților.
Desfășurate de-a lungul a două sesiuni de lucru, atelierele înteractive la care vor participa câte maxim 20 de tineri vor permite acestora să găsească împreună răspunsuri la întrebările lor. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de concluzii în care se vor sintetiza aspectele pe care participanții le-au învățat și cu momente artistice susținute de tinerii participanți.
Accesul la eveniment se va face prin achiziționarea unui bilet în valoare de 25 lei. Materialele de lucru, micul dejun, prânzul și pauza de cafea sunt incluse.