Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” lansează cea de-a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber Strada de C’Arte. Timp de nouă zile, începând cu 21 septembrie, ora 17:00 şi până în 29 septembrie, ora 20:30, bucureştenii şi vizitatorii capitalei pot beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit. Strada Boteanu se transformă într-o zonă pietonală, găzduind unul dintre cele mai mari târguri de carte în aer liber din Bucureşti. 14 edituri şi librării, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor fac parte din programul festivalului.
„Peste 15.000 de bucureşteni şi vizitatori ai Capitalei au participat anul trecut la Strada de C’Arte. Pentru ei, dar şi pentru iubitorii de cultură în general, am decis să organizăm anul acesta a doua ediţie a festivalului şi să extindem perioada de desfăşurare a acestuia. Credem că Bucureştiul, ca orice capitală europeană, are nevoie de un eveniment cultural de o asemenea anvergură şi sperăm ca festivalul să devină o tradiţie şi un model în peisajul public autohton. A doua ediţie a festivalului Strada de C’Arte este organizată, la fel ca şi anul trecut, exclusiv datorită susţinerii partenerilor noştri privați”, a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
La prima ediţie, cele 14 edituri prezente pe Strada de C’Arte au oferit vizitatorilor peste 5.000 de titluri şi au înregistrat vânzări record de peste 10.000 de exemplare. Anul acesta, BCUB aduce târgul de carte pe Strada Boteanu, alături de o expoziţie de carte şi proiecte de arhitectură în Curtea de arhitectură. Vizitatorii vor regăsi titluri româneşti şi străine de la cele mai importante edituri, vor putea participa la lansări de carte şi de asemenea vor putea lua parte la concerte live în Rampa de jazz şi poezie.
În Aula BCUB vor fi proiectate filme româneşti cu participarea unora dintre regizori sau scenarişti, toate cu intrare liberă. Pentru cei care vor să se recreeze, organizatorii au pregătit terase efemere, o flotă de biciclete şi internet wireless gratuit în tot perimetrul Strada de C’Arte, graţie hotspot-urilor oferite de Orange. Cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul pentru Management şi Dezvoltare Durabilă, vor putea participa la ateliere de modelaj şi desen, precum şi la concursuri de pictură şi imprimare pe materiale textile pe Strada Copiilor.
“Ca şi anul trecut propunem vizitatorilor tururi ghidate prin clădirile bibliotecii, spaţii cu o istorie impresionantă, recent restaurate şi extinse. Anul trecut, peste 2.000 de vizitatori au participat la aceste tururi ghidate, care au loc imediat după terminarea programului obişnuit al bibliotecii”, a precizat Mireille Rădoi.
Dezbaterea “Educaţie la firul ierbii”, pe tema “Vrem o ţară verde sau una neagră? Avem doar una. Cum procedăm?”, va aduce faţă în faţă decidenţi politici şi membri ai societăţii civile. În paralel, IMDD organizează campania “Fiecare copil merită să citească – Donează o carte!” pe Strada copiilor pentru facilitarea accesului la educaţie pentru copiii proveniţi din familii defavorizate.
Pentru mai multe detalii legate de conţinutul şi programul manifestării, vizitaţi site-ul www.stradadecarte.ro, pagina de Facebook sau urmăriţi Strada de C’Arte pe Twitter (@StradadeCarte). Începând cu 21 septembrie site-ul se va actualiza în fiecare seară cu imagini şi informaţii de peste zi.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?