Un nou serial de comedie, Riley și restul lumii, produs de Michael Jacobs(producătorul celebrului program Cory și restul lumii), debutează în acest weekend şi prezintă întâmplări pline de umor din viața de adolescent, de această dată din perspectiva unei fete. Rowan Blanchard joacă rolul lui Riley Matthews, fiica adolescentă a lui Cory și Topanga Matthews, unul dintre cuplurile preferate din programul Cory și restul lumii, interpretat de Ben Savage și Danielle Fishel, iar Sabrina Carpenter (Sofia întâi) apare în rolul celei mai bune prietene a lui Riley – Maya Hart.
Acțiunea se peterece în New York și aduce în prim-plan relațiile cu familia și prietenii, precum și valorile esențiale în perioada adolescenței, pe care telespectatorii le vor descoperi urmărind aventurile celor două prietene, Riley și Maya, petrecute la școala John Quincy Adams, unde tatăl eroinei principale este profesorul lor de istorie.
Serialul debutează la Disney Channel duminică, 16 noiembrie, de la ora 10:00.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!