În cadrul stagiunii aniversare a Teatrului de Animație Țăndărică, Grand Cinema & More aduce pe scenă producții prin intermediul cărora cei mici vor pătrunde în tărâmul magic al poveștilor. Astfel, la începutul lunii noiembrie aceștia se vor putea bucura de piesele: Ridichea Uriașă (1 noiembrie), Pinocchio (7 noiembrie), Motanul Încălțat (8 noiembrie) și Cine ești tu (14 noiembrie).
Sub regia lui Paul Ionescu, spectacolul Ridichea Uriașă este unul interactiv, vesel, colorat, inventiv și ar putea avea ca subtitlu: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte”. Acesta este un basm rusesc care încântă prin acțiunea și personajele sale.
Călătoria în lumea magică a poveștilor continuă cu Pinocchio, unul dintre cele mai iubite personaje de către copiii din întreaga lume. Tradusă în zeci de limbi și adaptată de scriitori celebri, Pinocchio spune povestea unei păpuși de lemn care trece printr-o mulțime de peripeții din care învață ce înseamnă să fii bun și ascultător. În noua versiune a spectacolului, animaţia digitală aduce un plus de valoare, împletindu-se cu jocul actorilor, cu păpuşile mari, cu măştile şi costumele extrem de sugestive.
„Motanul Încălțat”și „Cine ești tu” revin în această perioadă la Grand Cinema & More pe 8 și 14noiembrie, aducând pe scenă o succesiune de întâmplări pline de umor, dar și educative și interactive pentru cei mici.
În stagiunea culturală 2016-2015 de la Grand Cinema& More, întreaga familie se va puteabucura în fiecare săptămână de spectacolele Teatrului de Animație Țăndărică. Până în decembrie 2015, spectacolele au loc în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11:00, iar din luna ianuarie 2016 doar sâmbăta, la aceeașioră. Programul complet al pieselor de teatru pentru copii poate fi găsit pe site-ul www.grandentertainment.ro.
Biletele sunt deja disponibile online și la casa de bilete, la prețul de 23 de lei.
Parteneriatul Grand Cinema & More cu Teatrul de Animație Țăndărică vine ca o continuare firească a colaborărilor anterioare, care s-au bucurat de un mare succes în rândul copiilor și al părinților, dar și din dorința de a oferi un plus de valoare și divertisment educativ celor care vizitează cinematograful.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!