Programul de Sănătate pentru Mame și Sugari oferă consiliere perinatală gratuită la BABY EXPO - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Programul de Sănătate pentru Mame și Sugari oferă consiliere perinatală gratuită la BABY EXPO

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Programul de Sănătate pentru Mame și Sugari oferă consiliere perinatală gratuită la BABY EXPO

Programul de consiliere perinatală SAMAS – Sănătate pentru Mame și Sugari le așteaptă atât pe viitoarele, cât și pe proaspetele mămici, în cadrul evenimentului BABY EXPO, care se desfășoară începând de astăzi, 5 decembrie, până duminică, 8 decembrie, la Sala Polivalentă.

Pe parcursul celor 4 zile, graviduțele, mămicile, dar și tăticii vor beneficia gratuit de o scurtă ședință de consiliere oferită de asistenții SAMAS. Aceștia le vor sta la dispoziție pentru a le răspunde la orice întrebare referitoare la nutriția mamei, sarcină, pregătirea pentru naștere, recuperarea după naștere, alăptare, diversificare și îngrijirea bebelușului.

 

 

Inițiat de cei trei parteneri, NUTRICIA, Fundaţia Crucea Albă, Crucea Roşie Filiala Sector 6, cu scopul de a îmbunătăți starea de sănătate a mamei și a sugarului din România, programul va forma 60 de asistenți SAMAS până în ianuarie 2014. Asistenții SAMAS, în urma certificării, vor dobândi două competențe majore: nutriție și educație perinatală. Începând cu luna februarie, aceștia le vor oferi mamelor cursuri complete de pregătire pentru naștere, consiliere în alăptare, consiliere pentru alimentația mamei, cursuri de recuperare abdo-perineală după naștere, de diversificare corectă a sugarului și de nutriție a copilului în primii 3 ani de viață.

Astfel, atât mamele prezente la BABY EXPO, cât și orice femeie dornică să învețe cât mai multe despre importanța sănătății materne, vor putea beneficia de cele mai bune servicii pentru perioada prenatală și postnatală. Pentru toți cei care nu reușesc să ia parte la evenimentul BABY EXPO în perioada 5-8 decembrie, pot solicita suportul asistenților SAMAS accesând platforma online www.programsamas.ro/mame sau îi pot contacta în maternități, în cabinetele de ginecologie, de medicină de familie sau de pediatrie.

 

 

”Ne dorim să fim cât mai aproape de mame, să le oferim sprijin în cea mai delicată perioadă din viața lor. Serviciile de sănătate maternă oferite de asistenții SAMAS le ajută pe viitoarele și proaspetele

mame să se pregătească pentru rolul de mamă, să aibă grijă de sănătatea lor și să-și hrănească micuții corect, astfel încât să le asigure o dezvoltare sănătoasă și totodată un start bun în viață. La BABY EXPO, fiecare mamă are ocazia să afle toate răspunsurile corecte la întrebarile pe care le are apropos de maternitate.”, declară Ana Măiță, Purtător de Cuvânt al Programului SAMAS.

Programul SAMAS este recomandat de OAMMR (Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România), SRP (Societatea Română de Pediatrie), Facultatea de Moașe și Asistenți Medicali, SNMF (Societatea Națională de Medicina Familiei). Pentru a afla mai multe detalii despre beneficiile programului, puteți să accesaţi site-ul www.mamesisugari.ro.

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 06/12/2013