Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.
„Una dintre cele mai importante dorințe ale organizatorilor NexT este aceea de a sprijini cât mai mult talentele tinere din România. De aceea, sper că prezența acestor 14 filme în festival va atrage atenția asupra realizatorilor și îi va încuraja și ajuta să continue. Ca selecție, ne-am dorit să prezentăm diversitatea formelor și formulelor pe care tinerii cineaști din România le preferă, așa că ne-a interesat să alegem filme cât mai variate, din toate punctele de vedere”, declară co-selecționerul Andrei Rus.
„Suntem pentru al 7-lea an consecutiv alături de NexT şi, ca în fiecare an, ne bucurăm ca putem susţine un festival atât de bine realizat, care are în spate o echipă grozavă. La cea de-a 8-a ediţie, HBO România prezintă competiţia românească şi ne propunem, ca de fiecare dată, să sprijinim filmul românesc şi, implicit, pe creatorii acestuia. Suntem onoraţi să putem oferi premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc lansat în ultimul an şi aşteptăm cu interes competiţia”, declară Ofelia Năstase, PR Coordinator HBO Romania.
Trei dintre cele 14 scurtmetraje aparțin unor regizori cunoscuți, cu lungmetraje în portofoliu: Colecția de arome, de Igor Cobileanski, drama unui tată și a fiului său care se luptă să procure medicamente pentru mamă, Excursie, povestea lui Adrian Sitaru despre un băiețel care dispare brusc după câteva zile în care își filmează viața, atunci când află că extratereștrii au aterizat în România, și Jurnal #2, un film experimental de Adina Pintilie despre interacțiunea subtilă dintre o actriță și un regizor.
Doi dintre concurenți se regăsesc și în Competiția internațională: Raia Al Souliman, cu povestea de dragoste din Idle, și Mihnea Andrei Ciorică, regizorul filmului Mâine, Bach…, în care un băiețel afectat de divorțul părinților săi se refugiază în muzică.
În competiție intră și Sânziana Nicola (Duminică), Nicolae Constantin Tănase (12 minute), Mihai Sofronea (Copacul), Alexandru Ispas (1969), Bogdan Drumea (Bruiaj), Matei Lucaci-Grunberg (Și băieții câteodată), Radu Constantin Vasile (Catafalce), Sergiu Lupșe (Tatăl nostru) și Alexandru Petru Bădeliță (Autism).
Juriul ambelor competiții – cea internațională și cea națională – este alcătuit din renumitul cineast britanic Peter Webber (Girl with a Pearl Earring), Karel Och (Cehia, directorul artistic al Festivalului de la Karlovy Vary), Martina Bleis (Germania, membră a comitetului de selecție al Berlinale Co-Production Market), Julia Sinkevych (Ucraina, coordonatoarea Departamentului de Evenimente și Proiecte internaționale la Festivalul de Film de la Odessa), Alfonso González Aguilar (Spania, compozitor de muzică de film), Vava Ștefănescu (România, coregraf, manager cultural) și Vlaicu Golcea (România, muzician).
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!