Petrecere pentru cei mici, in folosul celor mai fragili copii - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Petrecere pentru cei mici, in folosul celor mai fragili copii

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Petrecere pentru cei mici, in folosul celor mai fragili copii
Salvati Copiii_2

Salvati Copiii lanseaza duminica, 9 octombrie, campania Un gest pentru o viata, menita sa atraga fonduri pentru echiparea spitalelor cu incubatoare si alte echipamente performante.

Evenimentul de lansare se va desfasura pe parcursul intregii zile de duminica, la etajul 1 din Promenada Mall, si va lua forma unei petreceri cu copii, pentru copii: vor fi organizate ateliere de origami, pictura si modelare, face-painting si dans, vor avea loc concerte (Andra si Razvan Gogan, Andrei Leonte, grupul Fargolino) si spectacole de dans. Printre picaturi, se va face strangere de fonduri: atat in Promenada, cat si in Baneasa Shopping City, vor exista standuri la care sustinatorii Salvati Copiii vor putea achizitiona bratari si body-uri pentru nou-nascuti, simboluri ale campaniei de reducere a mortalitatii infantile.

 

 

2 euro pentru o viata

Astfel, incepand de saptamana viitoare, Organizatia Salvati Copiii va derula la nivel national campania Un gest pentru o viata, prin care va promova in randul publicului larg numarul de donatii prin SMS 8833. Campania este menita sa sustina Programul national de reducere a mortalitatii infantile, pentru modernizarea maternitatilor şi a sectiilor de nou-nascuti, precum şi pentru oferirea de suport parental.

 

In context, Salvati Copiii a lansat, in 2010, unul dintre programele cu cel mai puternic impact din istoria organizatiei, „Fiecare copil conteaza”, menit sa contribuie la reducerea mortalitatii infantile şi a morbiditatii in randul copiilor sub 5 ani cu nu mai putin de 15%, pana in 2015. La data demararii programului, lucrurile stateau dramatic: rata mortalitatii infantile in Romania era de 10,1 ‰ (2.660 de decese raportate in randul copiilor mai mici de 1 an), de departe cea mai mare la nivelul Uniunii Europene.

 

Mii de donatori s-au alaturat cauzei Salvati Copiii si, in timp, organizatia a reusit sa doteze 54 de maternitati si sectii de nou-nascuti din intreaga tara cu echipamente medicale in valoare de 4.800.000 de lei, contribuind la salvarea a peste 10 000 de copii anual.
La trei ani de la demararea campaniei, rata mortalitatii a scazut la 8,5 ‰ – asadar, o scadere importanta, de aproape 1.000 de decese in cifre absolute. Chiar si asa, in continuare, in Romania, un copil mai mic de 1 an moare la fiecare 5 ore, iar Romania se situeaza in continuare pe primul loc in clasamentul ratei mortalitatii infantile (pentru comparatie, media europeana este de 4‰).
Donand un SMS in valoare de doar 2 euro la 8833, fiecare dintre noi poate acorda o sansa la viata miilor de copii nascuti prematur in spitalele din Romania.

 

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 07/11/2014