Sfatulparintilor.ro, în colaborare cu partenerul său Nutricia Aptamil, vine în sprjinul comunităţii sale, a parinţilor deschişi la suflet şi la minte, în dorinţa de a fi cât mai aproape de cititori în provocările de zi cu zi pe tema nutriţiei şi îngrijirii copiilor.
El e Vladimir, sau Vlăduţ cum îi spun toţi. Peste două luni va împlini 4 ani, iar de 6 luni încoace îndură toate tipurile de durere de la cea suportabilă, la cea cruntă, atroce, ostoită doar pentru scurtă vreme de picăturile de morfină.
Aptamil si Sfatulparintilor.ro continua, incepand de luni 23 aprilie 2012, concursul special cu premii minunate intitulat “Despre protectia imunitara”, dedicat tuturor mamicilor.
Supereroii Marvel indragiti de publicul din intreaga lume – Spider Man, Captain America, Thor si Iron Man – sosesc pentru prima data la o intalnire extraodinara cu fanii din Romania, la Afi Cotroceni (28 aprile) si respectiv Sun Plaza (29 aprilie).
Va recomandam cu drag o noua colectie de la Ava Design Biju: Super Girl. Colectia contine pelerine crosetate pentru fetite cochete.
Disney Channel le face copiilor cadou de Iepuraş filme unul şi unul. Pentru fete, episoade duble şi filme cu prinţese (“Programul de Protectie al Printeselor” şi “Minunata aventura a lui Sharpay”, “Mulan”), iar pentru băieţi “Aladin”, “Aladin- Reîntoarcerea lui Jafar”, “Regele Leu”.
Acum ca e cald afara, copilul poate sa se distreze ore in sir jucandu-se in aer liber. E momentul sa profitati de primele raze calde de soare, oferindu-i bucuria jucariilor de exterior. Puteti amenaja un minunat loc de joaca pentru cei mici chiar in curtea casei.
O întâlnire de urgenţă a membrilor Băneasa Kids Club va avea loc sambătă, 7 aprilie. Motivul este unul extrem de serios: în timp ce dansa şi ţopăia de colo-colo, Iepuraşul Kids Club s-a pierdut de ceilalţi iepuraşi. Astfel, toţi copiii ce fac parte din club sunt aşteptaţi să îl ajute pe Iepuraş să îşi regăsească amicii.
Cărţile editurii Clever Book sunt alegerea perfectă pentru copiii voştri. Se vor distra, se vor juca şi vor învăţa în acelaşi timp. Cărţile inteligente ale editurii Clever Book spun poveşti minunate care îi implică pe copii în aventuri de neuitat, dar, în acelaşi timp, le educă mintea şi inima.
Şi în acest an, Parcul Obor va găzdui un târg de Paşte, cu zeci de căsuţe de lemn şi standuri expoziţionale, unde maştrii populari şi producătorii vă aşteptă cu minunate decoraţiuni şi produse tradiţionale specifice Sărbătorilor Pascale.
Disney Channel anunţă lansarea unui nou serial “Perechea de regi”, sâmbătă, 31 martie, la ora 9:30. Noua producţie oferă multă comedie şi acţiune pentru copii şi întreaga familie şi spune povestea unor adolescenţi obişnuiţi din Chicago, care descoperă că sunt moştenitorii de drept ai tronului unei insule.
După experienţa acumulată cu organizarea Festivalului de Teatru pentru Elevi Ferdinand I, Şcoala Ferdinand I vă invită să participaţi la Festivalul Concurs de dans pentru elevi „Ferdinand I”.
Dragii nostri, Anunt nou pentru toti prietenii Sfatulparintilor.ro care nu sunt inca abonati la newsletterul nostru: oricine se aboneaza la newsletter primeste automat cadou un set de 50 de planse frumoase de colorat pentru copilul sau. Le descarcati
Teatrul Ion Creanga din Bucuresti organizeaza in parteneriat cu platforma educationala Dragoni.ro un concurs de desene pentru cei mici, intitulat Povestea primaverii.
BABY EXPO, Editia 34 de Primavara isi deschide portile in zilele de 22-23-24-25 Martie la Sala Polivalenta din Bucuresti. Mamicile, taticii, bunicii si copiii sunt asteptati sa descopere cele mai inedite produse, sa se bucure impreuna de cele mai atractive jocuri si sa beneficieze de oferte speciale. Timp de 4 zile, cele peste 155 de companii prezente asteapta parintii cu o oferta variata de produse si servicii destinate celor mici.
BABY EXPO, Editia 34 de Primavara isi deschide portile in zilele de 22-23-24-25 Martie la Sala Polivalenta din Bucuresti. Mamicile, taticii, bunicii si copiii sunt asteptati sa descopere cele mai inedite produse, sa se bucure impreuna de cele mai atractive jocuri si sa beneficieze de oferte speciale. Timp de 4 zile, cele peste 150 de companii prezente asteapta parintii cu o oferta variata de produse si servicii destinate celor mici.
Jessie, noul serial de comedie de la Disney Channel va cuceri cu siguranta Romania, dupa succesul din SUA. Serialul o are in rolul principal pe tanara vedeta de 18 ani, Debby Ryan, din Ce viata minunata pe punte si 16 Dorinte, si va avea premiera in Romania sambata, 10 martie, la ora 10:00, la Disney Channel.
Stefan este dovada faptului ca talentul nu tine cont de varsta, ci de pasiunea si dragostea pentru arta. A intrat in familia Boem Club de aproximativ doi ani de zile, cand a facut cunostinta atat cu chitara, cat si cu pianul. La scurt timp a decis ca modalitatea cea mai oportuna de a se exprima este prin intermediul pianului. De atunci si pana acum progresele sale au fost remarcabile.
Sfatulparintilor.ro, in calitate de partener media al evenimentului, te invita la Baby Boom Show, la Romaero Baneasa, in perioada 29 martie – 1 aprilie.
Acum e usor sa gasesti cel mai potrivit lucru pentru copilasul tau!
,,Cititul este un lux“. ,,Astazi nu mai avem timp sa citim de placere.” ,,Cititul nu inseamna implicare sociala“. Iata trei idei care strabat de ani buni lumea cartii: sunt prejudecati sau adevaruri? Indiferent de raspuns, Booktopia.ro le transforma in provocari – la generozitate si la lectura.