Opt recomandări de cărţi, pentru vacanţele la mare şi la munte - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Opt recomandări de cărţi, pentru vacanţele la mare şi la munte

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Opt recomandări de cărţi, pentru vacanţele la mare şi la munte
citit carti copii - sfatulparintilor.ro - pixabay_com

Luna august este poate cea mai intensă lună a verii, cu vacanţe la malul mării, drumeţii la munte sau excursii în oraşe fascinante ce aşteaptă să fie explorate. August înseamnă, de asemenea, şi plăcerea de a sta împreună acasă, conectându-ne şi redescoperind bucurii simple precum plimbările lungi în răcoarea dimineţii sau poveşti citite împreună în serile liniştite, acompaniate de cântecul greierilor.

Editura Cartea Copiilor recomandă mai multe cărţi pe care să le descoperiţi în luna august, alături de cei mici:

„Roată, roată prin lumea toată” de Richard Scarry – 33 de poveşti din întreaga lume.

Richard Scarry ne poartă pe toate continentele și ne invită să cunoaștem o mulțime de țări și orașe prin de întâmplări pline de umor și ilustrații care abundă în detalii. Construită pe principiul clasic al fabulei – locuitorii acestei lumi sunt animale – cartea oferă copiilor și un mesaj mai subtil și mereu actual. Dacă am încerca să trecem râzând peste diferențele dintre noi, de multe ori neînsemnate? Oare nu am descoperi cât suntem de asemănători?

„Chemarea mărilor” de Ali Mitgutsch – o istorie a navigaţiei pentru copii, numai bună de explorat în timpul vacanţelor la mare.

Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de ape. Au început să străbată râurile și fluviile, mările și oceanele acum mult timp. Apele au fost mereu o sursă de hrană, dar și importante căi comerciale. Ambarcațiunile au evoluat de la simpli bușteni la corăbii cu pânze și vapoare cu aburi, iar astăzi există adevărate orașe plutitoare care transportă sute de containere de marfă, cantități imense de petrol ori mii de turiști. Cu foarte multe informații istorice bine documentate, cu planșe detaliate și pline de culoare și, nu în ultimul rând, cu mult umor, Ali Mitgutsch ne poartă prin povestea fascinantă a navigației și ne invită să descoperim lumea, așa cum au visat, acum zeci de mii de ani, primii îndrăzneți care s-au aventurat pe ape.

„Robinson” de Peter Sís – o carte perfectă de luat în bagaje, cu un mesaj puternic pentru cei mici.

Robinson” este o carte despre prietenie, imaginație și puterea vindecătoare a poveștilor, care s-a născut dintr-o experiență prin care trec, într-o formă sau alta, toți copiii: confruntarea cu părerea celorlalți. 

„Dincolo de mare” de Tarō Gomi – o carte japoneză care încurajează curiozitatea şi creativitatea copiilor.

Pe fiecare pagină a cărţii, ilustrată în nuanţe reci de verde şi turcoaz şi nuanţe calde de arămiu, veţi descoperi un copil care contemplă marea. Textul este compus în întregime din întrebări și posibile răspunsuri, care invită cititorul la visare.

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 12/08/2019