Proiecții speciale, ateliere de film, seminarii de cultura cinematografica și competiții – toate acestea ii așteapta pe copii la cea de-a cincea ediție a programului de educație cinematografica pentru elevi EducaTIFF, organizata in cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) in perioada 31 mai – 9 iunie. In avanpremiera programului, cinema Victoria a gazduit proiecții de film pentru copii in perioada 20-22 mai.
EducaTIFF este primul program de educatie media si cinematografica, ce a debutat in 2009 cu scopul de a (re)aprinde pasiunea publicului tanar si foarte tanar pentru magia artei cinematografice si de a influenta primii pasii catre o agenda solida si coerenta de programe scolare de educatie media.
Pe parcursul celor patru ediții anterioare, EducaTIFF a devenit o importanta platforma educationala, ce s-a extins in 2012 in afara Festivalului de Film Transilvania, dar si in afara municipiului Cluj-Napoca, organizatorii desfasurand activitati si in Sibiu si Bucuresti. Astfel, peste 2.700 de participanti din cele 3 orase s-au bucurat de proiectiile, ateliere de film si seminariile din programul EducaTIFF 2012.
Pentru ediția cu numarul cinci, organizatorii au pregatit o serie de activitați menite sa dezvolte educația cinematografica a elevilor. In perioada 31 mai – 4 iunie, publicul EducaTIFF este invitat la cinci filme special alese pe categorii de varsta, care au participat la festivaluri internaționale de renume. Pentru trei dintre acestea, Micul corb (Olanda, 2012), Ce mica e lumea! (Spania, 2012) și Marussia (Franța-Rusia, 2013), elevii participanți la vizionare vor primi materiale didactice și vor putea realiza cronici de film pe care sa le inscrie in Competiția Tineri Critici de Film. De asemenea, dupa proiecție, copiii vor putea participa la Lecția de cinema cu regizoarea Eva Pervolovici (in 2 iunie, de la ora 12.00) și la doua seminarii de critica de film, desfașurate la Muzeul de Arta in 3 și 4 iunie, de la ora 12.00.
Citeste continuarea: 1 2