David are doar 4 luni si, deja, la aceasta frageda varsta lupta pentru viata lui. Povestea lui este tulburatoare. Asteptat de parintii Aura si Catalin ca pe o minune, micutul David a venit pe lume dupa grele incercari. In cea de-a 28-a saptamana de sarcina, mamica a suferit de polihidramnios (lichid amniotic peste limita normala), care i-a provocat contractii false. Riscul de a pierde sarcina este crescut. David s-a nascut prematur, in a opta luna de sarcina. Era 3 decembrie 2012.
Iata povestea lui David, spusa de mamica lui.
“Viata noasta a decurs perfect pana cand, la varsta de 6 saptamani, David a racit si a trebuit sa il internam in regim de urgenta la Spitalul Municipal Buzau. Acolo, d-na doctor de garda a observat ca are pielea galbuie si a spus ca are putea fi vorba despre un icter prelungit. Am stat aici 2 zile, timp in care i s-a dat sa manance numai mucilagiu de orez, pentru tratarea diareei cauzate de administrarea de antibiotice. Mi s-a interzis sa il hranesc cu lapte matern sau praf, iar dupa aceste doua zile s-a constipat foarte tare dezvoltand meteorism abdominal. In a treia zi am decis sa cerem un transfer la un spital din Bucuresti.
Am fost transferati la Spitalul Emilia Ilza unde am ajuns cu copilul deshidratat si cu abdomenul umflat. I s-a facut o ecografie si am fost trimisi la Grigore Alexandrescu, intrucat credeau ca va fi nevoie de o interventie chirurgicala. Medicii de la Grigore Alexandrescu au infirmat necesitatea unei interventii chirurgicale si am revenit la Spitalul Emilia Ilza pentru alte investigatii. In tot acest timp, facand naveta intre spitale, am incercat clipe de disperare, pentru ca copilul efectiv tipa in bratele mele.
Desi pe tot timpul sarcinii am facut “n” ecografii, chiar si 4D, care m-au asigurat ca, desi eu sufeream, fatul era sanatos si in siguranta, diagnosticul a fost cutremurator : infectie cu CMV(citomegalovirus) si suspiciune pentru atrezie de cai biliare.
Am fost transferati la Spitalul Victor Babes unde timp de o luna a fost tratat pentru CMV. La internare d-na doctor ne-a spus ca are sanse minime de vindecare avand in vedere varsta. Am suferit cu el la fiecare intepatura, la fiecare branula schimbata din doua in doua zile. Din cauza faptului ca nu mai avea vene a fost necesar sa i se puna un cateter prin denudare.
Rezultatul virimiei a fost bun (nedetectabil) si am fost transferati la Spitalul Marie Curie pentru celalalt diagnostic, atrezia de cai biliare. Dl. doctor la care am fost transferati, la prima palpare mi-a spus ca are ciroza si ca nu o sa reziste unei interventii cum ar fi colangiografia sau biopsia.
Dupa 2 saptamani de spitalizare, fara tratament, i s-a facut totusi biopsia. Rezultatul biopsiei a fost de atrezie de cai biliare extrahepatice dar si de puncte de fibroza ceea ce ar indica un inceput de ciroza. Problema cailor biliare ar fi putut fi rezolvata printr-o interventie numita Kasai pana la varsta de 3 luni. Acum e prea tarziu. Micutul David a implinit pe 3 aprilie 4 luni si are mare nevoie de un transplant hepatic.
In cateva zile vom depune dosarul pentru transplant in strainatate pentru ca in tara nu este posibil decat la copii mai mari de 1 an. Am fost deja avertizati ca daca primim aprobarea, e posibil sa nu primim banii pentru ca nu sunt fonduri sau, mai grav de atat, sa ii primim prea tarziu.
Medicii de la Spitalul Saint Luc din Belgia sunt dispusi sa il salveze pe David, si sa ii realizeze transplantul, insa cu un pret mult prea mare pentru noi.
Viata lui David valoreaza din spusele medicilor pe care i-am contactat in strainatate mai bine de 100.000 euro.
Pentru noi, insa, viata lui David este si viata noastra. Inima noastra bate pentru el si nu ne vom opri din lupta nicio clipa. Suntem convinsi ca, citind, acest mesaj, va veti deschide sufletele si ne veti intinde o mana. Suntem convinsi ca inca exista oameni buni, care ar renunta macar la o prajitura pentru David”.
Din pacate si timpul este crucial pentru salvarea lui David. Ciroza si atrezia de cai biliare sunt boli care evolueaza foarte repede la sugari si creeaza foarte multe complicatii.
Il puteti ajuta pe David facand donatii in conturile:
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!