În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa și-au propus realizarea unui important proiect de restituire a unor lucrări semnate de una dintre cele mai importante personalități ale muzicii universale – Dinu Lipatti. Deși a rămas în memoria universală ca unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, iată că la aproape 70 de ani de la trecerea sa în neființă, activitatea sa componistică este încă relativ necunoscută și mai ales neaccesibilă publicului larg.
Tinerii muzicieni Diana Jipa și Ștefan Doniga și-au asumat scoaterea la lumină a unor lucrări semnate de celebrul pianist român, multe dintre ele aflate la o primă înregistrare în studio: ,,A contribui la readucerea în circuitul public a unor valori incontestabile este o datorie pentru un profesionist din orice domeniu, cu atât mai mult în cel al culturii. A face acest lucru pentru un reprezentant de geniu al culturii țării tale este o onoare. Iar a împlini un asemenea demers în compania unui profesionist de excepție ca violonista Diana Jipa este o imensă bucurie.” – a declarat Ștefan Doniga, inițiatorul acestui demers.
Proiectul a fost structurat în trei etape, mai întâi înregistrarea produsului discografic intitulat ,,Dinu Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră”. Apoi realizarea unui turneu național de lansări și recitaluri, în 6 orașe din România, în perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2018: Brăila, Giurgiu, Focșani, Cluj, Satu Mare și București. Nu în ultimul rând, o campanie de distribuire a 500 de exemplare ale compact-discului în licee, școli de muzică, biblioteci și centre culturale din România și din străinătate.
Proiectul se înscrie într-un interes mai amplu de cercetare și repoziționare a creaţiei şi biografiei lui Dinu Lipatti, atât în context românesc, dar mai ales universal. Dinu Lipatti figurează în topul celor mai importanți pianişti ai tuturor timpurilor, clasament realizat de prestigioasa Revistă BBC Music Magazine. Există specialiști și muzicologi care în ultimii ani au realizat intense acțiuni de recuperare a înregistrărilor sale sau fotografiilor, de transcriere a corespondenței acestui muzician care a schimbat complet paradigma interpretativă la începutul secolului 20, deși viața și cariera sa au fost curmate brusc la doar 33 de ani.
Calendarul recitalurilor pe care violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga le vor susține în cadrul turneului național este următorul: 29 octombrie Brăila (Teatrul Maria Filotti), 30 octombrie Giurgiu (Ateneul Nicolae Bălănescu), 1 noiembrie București (Sala de Festivități a Școlii de Arte Iosif Sava), 2 noiembrie Focșani (Ateneul Popular Gheorghe Pastia), 4 noiembrie Cluj (Muzeul Etnografic al Transilvaniei) și 6 noiembrie Satu Mare (Filarmonica Dinu Lipatti). Repertoriul va cuprinde lucrările muzicale aflate pe CD și anume Compozițiile Micului Dinu, Sonatina pentru vioară și pian, Nocturna pe o temă moldovenească, Nocturna în fa diez minor, Introducere și Allegro, Sonatina pentru mâna stângă, Preludiu la ,,Mica Suită” și Marșul lui Henri.
Turneul de promovare a CD-ului ,,Dinu Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră” este organizat de Asociația ,,Heart-Core”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu sprijinul Radio România Muzical.