Ideea ta creativă despre cum poți salva natura te poate trimite in Marea Britanie - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ideea ta creativă despre cum poți salva natura te poate trimite in Marea Britanie

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Ideea ta creativă despre cum poți salva natura te poate trimite in Marea Britanie
Imagine Essay Competition

Asociația Shakespeare School pentru Educație prelungește înscrierile la Shakespeare School Essay Competition, concursul național de creație în limba engleză, până pe 28 februarie 2015. Elevii din toată țara sunt așteptați să se înscrie gratuit în cursa spre Marea Britanie, care premiază anul acesta cele mai originale idei despre cum se pot economisi resursele naturale și cum se poate păstra planeta “verde”. Concursul, ajuns la cea de-a 7-a ediție, promovează ideile creative și răsplătește performanța tinerilor talentați cu premii în valoare de peste 5.000 de euro, ce includ două tabere de vară în Marea Britanie.

Provocarea ediției de anul acesta a concursulului Shakespeare School Essay Competition este: Think green, speak green, act green! Participanții, tineri între 11 şi 20 de ani, trebuie să scrie un eseu original în limba engleză prin care să exprime propria viziune despre cum putem să păstrăm Planeta Pământ o planetă VERDE, pentru generațiile viitoare.

Cele mai creative idei, bine structurate și exprimate în limba lui Shakespeare, vor fi răsplătite cu două tabere în campusurile unor universităţi sau colegii britanice de top, dar și cu multe alte premii supriză care susțin ideea de sustenabilitate.

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 20/01/2015