Publicul Walt Disney Animation Studios este obisnuit cu productiile pline de umor si suflet ale studiourilor, insa de aceasta data filmul „Big Hero 6 / Cei 6 supereroi” – inspirat din benzile desenate omonime de la Marvel – este o comedie de aventuri cu multa actiune, care se va lansa si in format IMAX 3D, oferind o experienta unica pentru intreaga familie. Pelicula de animatie a debutat pe primul loc in box-office-ul american, depasind filmul „Interstellar” si inregistrand incasari de 56 de milioane de dolari in primul weekend al premierei. Mai mult, „Cei 6 supereroi” a fost nominalizat la Globurile de Aur 2015 la categoria Cel mai bun film de animatie.
Filmul „Big Hero 6 / Cei 6 supereroi” este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 23 ianuarie 2015, fiind proiectat atat in format 2D, varianta subtitrata si dublata, cat si in format 3D si IMAX 3D, varianta dublata. Filmul va fi disponibil in avanpremiera in reteaua de cinematografe si in weekendul 17-18 ianuarie 2015.
O prietenie neobisnuita
Filmul este construit in jurul prieteniei dintre Hiro Hamada, un tanar pasionat de robotica, si Baymax, un robot gonflabil supradimensionat. „Tadashi, fratele mai mare al lui Hiro, a creat un robot inovator, gandit special pentru a avea grija de oameni”, spune regizorul Don Hall. „Dorinta programata a lui Baymax este reflectata de intrebarea pusa mereu de acesta: «Cu ce te pot ajuta?». Este plin de compasiune. Iar Hiro este un adolescent care nu-si mai gaseste calea – personalitatile lor se completeaza intr-un mod care este amuzant si emotionant deopotriva.”
Cand un eveniment devastator se abate asupra orasului San Fransokyo, aruncandu-l pe Hiro in mijlocul pericolului, el apeleaza la Baymax si la prietenii lui, transformandu-i intr-o echipa de eroi high-tech numita „Cei 6 supereroi”. „Iar prietenia dintre Hiro si Baymax ii deschide tanarului ochii referitor la ce inseamna sa fii erou”, completeaza regizorul Chris Williams.
Pasiunea lui Hiro pentru tehnologie a fost inspirata, in parte, de cercetatorii japonezi, spune Hall. „Cu totii au fost influentati de cultura pop japoneza si de robotii vazuti in animatii. Robotii lor sunt diferiti de cei Vestici. In Japonia, robotii reprezinta cheia unui viitor plin de speranta. E vorba despre a face lumea un loc mai bun.”