Daca ti-a fost dor de Cher sau daca iti place Christina Aguilera, muzica buna si spectacolul de cabaret, Burlesque: Vis implinit e filmul care iti va permite sa te pierzi doua ore intr-o lume cu costume sexy, culori stralucitoare, spectacol electrizant si muzica ce te va face sa tii ritmul macar batand din picior.
Ali (Christina Aguilera) este o fata dintr-un orasel de provincie cu vise de a deveni cantareata. Ajunsa la Los Angeles, tanara se angajeaza chelnerita la Burlesque Lounge, un cabaret ale carui zile de glorie au cam ramas in urma, dar care inca are un spectacol de calitate si e condus cu mana de fier de Tess (Cher), fosta vedeta de cabaret. Fostul sot al lui Tess vrea sa vanda localul in ciuda opozitiei acesteia, insa nici unul dintre ei nu-si imagineaza ca salvarea va veni de la frumoasa provinciala care serveste la mese si care absoarbe ca un burete tot ce vede in spectacol si la repetitii.
Chiar daca povestea nu da pe-afara de originalitate, iar Aguilera nu e Meryl Streep, talentul ei vocal e incontestabil si pus frumos in valoare in acest film nominalizat la trei Globuri de Aur. Iar Cher… trebuie vazuta orice ar face!
Titlu original: Burlesque
Regia: Steven Antin
Cu: Cher, Christina Aguilera, StanleyTucci, Kristen Bell
Distribuit de InterComFilm
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?