Eveniment GRATUIT: Părinţi fericiţi, copii fericiţi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Eveniment GRATUIT: Părinţi fericiţi, copii fericiţi

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Eveniment GRATUIT: Părinţi fericiţi, copii fericiţi
Invitatie eveniment Shakespeare School - 5 octombrie 2016

„Copiii nu au nevoie de părinţi extraordinari, ci de fiinţe umane care să vorbească limba lor şi care să fie capabile să pătrundă în inima lor.” – Dr. Augusto Cury

 

 

Sunteţi curioşi să aflaţi care este secretul unei relaţii armonioase părinte-copil? V-aţi întrebat vreodată în ce măsură starea voastră de spirit o influenţează pe cea a copilului vostru? Vă mai aduceţi aminte cum este sa fii adolescent? Cât de des comunicaţi, în adevăratul sens al cuvântului, cu copilul?

 

Centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School vă invită să aflaţi răspunsul la toate aceste întrebări miercuri, 5 octombrie, ora 19:00, la Phoenicia Grand Hotel (sala Bucureşti), în cadrul evenimentul de parenting cu participare GRATUITĂ:Părinţi fericiţi, copii fericiţi!

Seminarul reprezintă o bună oportunitate de a descoperi care sunt secretele unei relaţii constructive părinte-copil şi ce rol joacă atitudinea adultului în formarea atitudinii de învingător.

Părinţii cu mentalitate de învingător cresc copii cu mentalitate de învingător!

Aceşti părinţi ştiu cum să îşi laude copiii, înţeleg importanţa greşelilor, au atitudinea potrivită când văd rezultatele de la şcoală şi petrec timp de calitate cu copiii lor.

 

 

parinti fericiti, copii fericiti

 

Invitaţi:

  • Cerasela Rogen – coach transformaţional şi speaker motivaţional, cu o experienţă de peste 7 ani în domeniu şi mamă a două fete. Cofondatoare a Comunităţii „Milionare în Idei”. Moderatoare şi realizatoare a emisiunii „Cerasela Show” – 6TV. Realizatoare a emisiunii „De vorbă cu Cerasela” (Radio Gaia) şi a workshop-urilor „Fericire şi programare ADN”, „Cum atragi partenerul potrivit”, „Teoria Inversului”, „Stil şi atitudine”.

 

  • Oana Vetrici – profesor de limba engleză la Shakespeare School şi mama a 2 băieţi. Entuziasmul Oanei pentru comunicarea în limba engleză este contagios, iar elevii ei vin cu plăcere într-un mediu care îi încurajează să se exprime, să-şi depăşească limitările autoimpuse şi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii.

 

 

Ce veţi putea afla în cadrul acestui eveniment:

  • Cine sunteţi şi care este relaţia cu voi înşivă;
  • Cum să deveniţi părinţi fericiţi;
  • Ce vă doriţi cu adevărat de la copiii voştri;
  • Cum vă ajutaţi copilul să devină cea mai bună variantă a sa;
  • Ce e de facut când copilul are o criză de nervi;
  • Ce înseamnă un părine echilibrat emoţional;

 

 

Veţi descoperi aşadar, împreună cu specialiştii invitaţi, cum puteţi susţine dezvoltarea emoţională armonioasă a copilului, astfel încât acesta să obţină cele mai bune rezultate şi să îşi exploateze la maximum potenţialul.

 

Pentru a vă înscrie la eveniment, vă rugăm să completaţi formularul de AICI (sau copy-paste in browser: http://goo.gl/H72xg6 ).

 

Conferinţa Părinţi fericiţi, copii fericiţi face parte din seria evenimentelor Clubului Bright Parents, organizate Shakespeare School.

Data articol: 02/10/2016