Incepand de astazi, 1 noiembrie, va fi implementat un important proiect de profilaxie si educatie dentara pentru copiii scolari din Romania – „Dinti frumosi, copii sanatosi”. Acest complex proiect pilot vizeaza 7.500 copii din 20 de orase, necesitatea lui fiind reflectata de statisticile care indica o grava deficienta in igiena dentara a copiilor, numai 1/3 dintre copiii scolari ai Romaniei folosesc periuta de dinti. Proiectul este demarat de Districtul Rotary 2241 Romania si Republia Moldova împreuna cu Mölndal Rotary Club Suedia si Colgate Romania si este coordonat Dr. Georgeta Gheorghe (medic specialist în stomatologie generala si paradontologie, presedinte al Societatii de Profilaxie si Educatie Dentara din Romania). Dr. Gheorghe subliniaza importanta implicarii media în promovarea acestui proiect de suflet, de perspectiva, care va influenta in mod decisiv starea de sanatate orala a scolarilor. „Este dureros cand in timpul unei lectii de educatie dentara, copiii se ridica si intreaba cum sa se spele pe dinti daca acasa nu au periuta, pentru ca parintii nu au bani sa le cumpere. Aceasta este realitatea actuala si speram cu ajutorul dumneavoastra, al tuturor sa reusim sa ne atingem obiectivul final, acela ca fiecare copil din Romania sa aiba o periuta de dinti, sa stie sa o foloseasca in mod corect si sa beneficieze gratuit de o consultatie stomatologica”.
Iata cateva sfaturi pe care medicii stomatologi le-au oferit cu prilejul anuntarii acestui proiect.
Cariile dentare pot fi prevenite printr-o igiena orala ireprosabila, regim alimentar sanatos si fluorizarea dintilor. In ceea ce priveste regimul alimentar, trebuie eliminate dulciurile si alimentele si bauturile cu un continut ridicat de zahar, alcoolul si tutunul.
Fluorizarea se face prin utilizarea unei paste de dinti care contine fluor.
Sfaturi igiena dentara pentru dinti frumosi
– nu se clateste gura inainte de periaj
– nu se uda periuta inainte de a te spala pe dinti
– periajul trebuie facut de cel putin doua ori pe zi (neaparat seara inainte de culcare)
– periajul trebuie sa dureze cel putin doua minute
– dupa periaj nu se clateste gura cu apa obisnuita (puteti folosi apa de gura)
– dupa periaj nu mancati si nu beti nimic cel putin doua ore
– folositi ata dentara cel putin o data pe zi
O sanatate orala precara poate duce la probleme grave de sanatate cum ar fi:
– boli de inima
– tensiune arteriala
– diabet
– infectii
– ulcer.