Festivalul Internațional de Film NexT (3 -7 aprilie) găzduiește, pentru al 5-lea an consecutiv, un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani. Compus, ca și la edițiile anterioare, din două etape – proiecția filmelor și jocurile derivate din temele sau personajele acestora – NexT Kids se va desfășura sâmbătă, 5 aprilie, începând cu ora 11.00, la Cinema Studio.
Selecția cuprinde cinci scurtmetraje din Norvegia, Germania, Croația, Slovacia, Italia. Micuții spectatori, dar și părinții și bunicii ce-i însoțesc, se vor bucura de cele mai diverse stiluri și tehnici de desen, animație, montaj, precum și de adorabili mici actori și cântăreți. Filmele din programul de anul acesta ne povestesc cu inventivitate, emoție, tandrețe și umor despre muzică, talent, vanități, mica solidaritate împotriva ticăloșiei și despre mingile de golf din univers!
Ne vor fi alături prietenii delfinilor de la Mare Nostrum, terapeuții de la Kinetobebe și, ca întotdeauna, cofetăria Special Nadyne, cu prăjituri rupte din filmele NexT Kids 2014.
Golf All / Golf universal (Germania, 2013, 6′)
Regizor: Philipp Maas & Kim Liersch
Karli, extraterestrul cel drăguţ, care vine din sistemul stelar Kokolorion, este fără nici o îndoială un jucător de golf profesionist.
Lighta / Luminiţa (Slovacia, 2012, 10′)
Regizor: Andrej Gregorcok
Un beculeţ Lighta este singura sursă de lumină din încăpere, asta până când, într-o bună zi, apare un rival.
Shame and Glasses / Test (Italia, 2013, 7′)
Regizor: Alessandro Riconda
Mirko trebuie să facă faţă celei mai îngrozitoare temeri: purtatul ochelarilor. Este singurul fel în care poate să dea testul la şcoală, însă ce o să se întâmple dacă îl vede fata de care este în secret îndrăgostit?
Hidden Talent / Skriveni Talent / Talente ascunse (Croaţia, 2013, 6′)
Regizor: Miran Miošić
Un pisoiaş pe nume Bjelobrk trăieşte în Oraşul Felinelor. Este vesel, sociabil şi îi place la nebunie să cânte, dar n-are pic de ureche muzicală.
Fishing with Sam / Isfiske / La pescuit cu Sam (Norvegia, 2009, 6′)
Regizor: Atle Solberg Blakseth
Să pescuieşti la Polul Nord poate să fie destul de dificil. Unii au mai mult noroc decât alţii. Cei mai puţin norocoşi s-ar putea să aibă nevoie de o cu totul altă abordare.
Prețul unui bilet la NexT Kids este 5 lei. Abonamentele şi biletele pentru Festivalul Internaţional de Film NexT, ediţia a opta, pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro (4 martie – 7 aprilie) sau de la Librăria Engleză Anthony Frost (4 martie – 7 aprilie). Mai multe detalii sunt disponibile aici.
NexT Kids
Cum ne-am jucat anul trecut
Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT. Cea de-a opta ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro, Club Control, J’ai Bistrot, Ceainăria Cărturești și Club Spice.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!