De 8 Martie, Teatrul Ion Creangă dedică spectacolul lectură “Micul prinț” mamelor și copiilor de la Centrul maternal „Casa Agar”
Cu ocazia zilei de 8 Martie, Teatrul Ion Creangă sărbătorește mamele și copiii aflați în Centrul maternal „Casa Agar”, dedicându-le spectacolul lectură “Micul prinț”, susținut de actrițele Carmen Palcu Adam și Cornelia Pavlovici.
„Micul prinţ”, de Antoine de Saint Exupery, este una dintre cele mai îndrăgite povestiri scrise pentru copii. Eroul cărţii şi al spectacolului, locuitor al unei minuscule planete, porneşte într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii în urma căreia se vor descoperi nu doar noi tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei omului în univers. Teatrul Ion Creangă încearcă astfel să le ofere mamelor și copiilor din centrul de plasament atât un sprijin emoțional, cât si unul educațional. S-au alăturat inițiativei, pentru a le oferi un mărțișor cât mai complet, următorii parteneri: Curtea Veche Publishing, Fundația Renașterea, Kdo.ro, Nestlé Cereale Mic Dejun, Rotary Triumph București, Vavian Pharma.
“Asociaţia Touched România, prin Proiectul Centrul Maternal „Casa Agar”, are ca scop ajutorarea cuplului mamă-copil aflat în dificultate. Unul dintre obiectivele asociaţiei este consolidarea atașamentului între mamă și copil prin petrecerea unui timp de calitate împreună. Încurajăm fiecare mamă să urmărească îndeaproape dezvoltarea emoţională şi educațională a copilului său. Colaborarea cu Teatrul Ion Creangă sprijină tocmai această iniţiativă! Considerăm că sunt binevenite cât mai multe astfel de proiecte, prin care beneficiarii programelor noastre să fie stimulați educațional și, la rândul lor să facă o diferență în societate!” declară Estera Chiriluță, asistent manager la Centrul maternal „Casa Agar”.
În paralel cu această activitate, Teatrul Ion Creangă a programat, cu începere de la ora 10.00 la sala de spectacole de pe str. Lipscani nr.53, spectacolul “De-aș fi Scufița Roșie”, iar cu începere de la ora 18.00, “D-l Goe, Vizită, Pedagog de școală nouă – Mofturi”. Rezervările se pot face la numărul de telefon: 021.317.85.90. Mai multe detalii despre reprezentații și prețul biletelor, puteți afla de pe www.teatruioncreanga.ro sau de pagina de Facebook/TeatrulIonCreanga.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!