Darurile minunate din marile încercări ale vieții - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Darurile minunate din marile încercări ale vieții

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Darurile minunate din marile încercări ale vieții
familie

Asociația Familia Tradițională organizează astăzi, 31 ianuarie 2017, de la ora 18:00, la Cafeneaua Art Georgies Iași, a treia întâlnire „Dor de familie” cu tema „Darurile minunate din marile încercări ale vieții”, invitată fiind doamna Bianca – Maria Năstase, profesor și mamă a patru copii.

 

În cadrul întâlnirii se vor purta discuții despre cum să crești patru copii, despre carieră și familie, despre bucuria vieții chiar și atunci când viața îți aduce încercări, despre descoperirea vocației, despre frumusețea copiilor și împlinirea pe care aceștia ți-o aduc.

afis ddf ianuarie 2017

„Sunt învățătoare și îmi place să mă numesc în continuare așa, în ciuda titulaturii de profesor și a faptului că, studiind teologie și arte plastice, am predat o vreme la gimnaziu. Nu e o meserie ceea ce fac, ci am curaj să spun că e mai mult chiar decât o profesie – e un dar și o misiune în același timp! Misiunea mea de dascăl este aceea de a-l ajuta pe copil să descopere în inima și în mintea sa comorile pe care le are și să-l determin să le facă roditoare.”  Bianca – Maria Năstase

 

Participarea este liberă.

 

Proiectul „Dor de tradiție” beneficiază de o finanțare nerambursabilă de  62223 lei din partea Primăriei Municipiului Iași. Mai multe informații despre desfășurarea proiectului puteți găsi pe www.familiatraditionala.ro sau  www.facebook.com/AsociatiaFamiliaTraditionala

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Cuvinte cheie:
Data articol: 31/01/2017