„Cărți deschise pentru minți deschise” – A XI-a ediție a campaniei naţionale „Te așteptăm în librărie!” 2019
Suntem cu toții în căutarea sensului vieţii. Toţi ne dorim o viaţă împlinită iar scopul suprem al acesteia este fericirea noastră și a semenilor noștri. Indiferent că vorbim despre necesitatea regăsirii dimensiunii spirituale ca reper în frumoasa călătorie a omului către sine, despre armonia și echilibrul din propria viață sau din relația de cuplu, sau cum să creștem copii frumoși și sănătoși prin parentaj conștient. Cărțile pot schimba vieți. Cartea este un instrument esenţial pentru educaţie. De-a lungul celor unsprezece ediții derulate până în prezent, campania Te așteptăm în librărie și-a atins obiectivul principal, acela de a cultiva obiceiul cititorilor pentru lectură, de a transforma lectura într-un stil de viață firesc, autentic și de normalitate.
Campania a pornit de la ideea repozitionării librăriei tradiționale ca un loc primitor și deschis, ca un spațiu magic în care librarul facilitează întâlnirea cititorului cu cartea și face ca această experiență să fie specială de fiecare dată.
În perioada 1 august – 1 noiembrie 2019, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îti oferă șansa să redescoperi cât de importantă este lectura în viața șiîn dezvoltarea noastră personală și modul în care cărțile ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine. Cărțile ne pot face mai buni, mai înțelegători, mai înțelepți, si, de ce nu, să avem propria noastră viziune despre lume și viață.
„Cărti deschise pentru minti deschise” va rămâne întotdeaun acel mai bun și mai sincer îndemn pentru a considera lectura ca un mod de autocunoaștere, de redescoperirea identității și a propriilor valori, o sursă inepuizabilă de inspiratie si înțelepciune. Pentru că suntem împreună în acest demers de căutare a celor mai relevante răspunsuri la întrebări existențiale, precum: Cum să ne trăim viața de zi cu zi în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi? Cum ne găsim calea în viată? am adus pe rafturile librăriilor o colecție de 30 de lucrări care să motiveze și să inspire.
Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Arta de a trăide William Hart, Benedictus Deus de Meister Eckhart, Căi ale fericirii de Joseph Campbell, Dieta spirituală de Allan Percy, Muntele tăcerii de Kyriacos Markides, Mathnawi de Rumi, Povestea filosofiei de Will Durant, Pe tărâmul fantomelor înfometate de Gabor Mate.
Fie că esti în căutarea celor mai importante răspunsuri despre lume și viață, fie vrei să petreci o oră de liniște departe de agitația cotidiană, în compania unei muzici ambientale și a unei cești de ceai, nu uita că în librărie poti găsi surse sigure şi valoroase de cunoastere. Să te bucuri de experienţa unică pe care azi o presupune librăria înseamnă, înainte de toate, să înveți să valorizezi și să te valorizezi.