Bucuria e dupa colt

Taraba langa taraba, intr-un iures de culori si ingeniozitate, zeci de metri patrati de coliere, cercei, bratari din cele mai surprinzatoare combinatii de materiale si culori. Berete, tichii, caciulite, ornamente de par, crosetate, tricotate sau brodate, cu oglinzi la indemana, ca sa nu poti rezista sa nu le probezi. Kilometri de esarfe si fulare din toate materialele posibile, in toate formele, cu franjuri, ciucuri, banuti, grele pandantive mari in forma de inima la capete, sau cu inele mari pe mijloc, care le transforma in coliere super-cool.

 

O taraba ma atrage cu mirosul de scortisoara pe care il emana dintre podoabele goth/grunge si cad in admiratie in fata unei bratari late din piele, inchisa cu fermoar, ornata cu nasturi si terminata pe o latura cu un volanas din cea mai delicata dantela neagra. In timp ce-mi ciupesc pielea cu fermoarul bratarii, simpatica vanzatoare imi explica efectul benefic al aromei de scortisoara asupra dispozitiei. “Si ciocolata?”, intreb. Imi spune ca a renuntat la ciocolata in ianuarie si, de atunci incoace, si la 25 de kilograme. Sustine ca a meritat sacrificul si, zambind sagalnic, aduce ca argument desele vizite pe care i le face de catva timp un anume politist. Tanarul barbos de la ghereta vecina o aude si zambeste pe sub mustata (la propriu!) in timp ce-mi demonstreaza cum vine la gat unul din siragurile de margele turbat colorate, invelite in matase, pe care le vinde. Ii spun ca-i sta bine cu margele verzi si trec mai departe. Ajung la o ghereta plina cu papuci de blana in tot felul de culori si modele, ilice din lana, frumos lucrate si doi unguri care invata sa spuna “cocalar” de la vecinul lor de taraba, care vinde ciocolata de casa si halvita.

 

Aproape jumatate dintre oamenii care se perinda prin targ vorbesc limbi straine si asta ma bucura. O frantuzoaica mirosind puternic a hasis studiaza intens de vreo zece minute un ceas mare atarnat pe un lant. Un baiat frumos cu o chitara canta langa o bordura. Nu suna rau, insa are repertoriul cam redus, iar piesele raggae suna a balade. Dar cand incepe sa cante “Stand by Me” ceva se intampla: fara sa ne uitam spre el, vazandu-ne de cotrobaiala prin comorile de la tarabe, mai multi dintre noi, cei de pe strada, incepem sa fredonam usurel sau mai tare melodia, tinand ritmul cu un umar, cu piciorul sau cu degetele pe poseta. Ne aruncam priviri surprinse si ne zambim ferit, ca si cum am face parte dintr-o organizatie secreta.

 

E vremea targurilor de strada. Eu am fost pe Lipscani si mi-am umplut sufletul de bucurie fara sa scot un ban din buzunar. Du-te si tu la targ!