Bucureștiul are un nou loc de joacă pentru copii: Grand Play din Băneasa Shopping City - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Bucureștiul are un nou loc de joacă pentru copii: Grand Play din Băneasa Shopping City

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Bucureștiul are un nou loc de joacă pentru copii: Grand Play din Băneasa Shopping City
Simona Patruleasa si Ingrid Maria Lucia

Grand Play, cel mai nou spațiu de divertisment pentru copii din Băneasa Shopping City, a fost inaugurat sâmbătă, 6 decembrie, într-un eveniment care a abordat importanța pe care jocul o are în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Invitata specială a evenimentului, Anca Serea, a vorbit despre propria experiență ca mamă în alegerea celor mai distractive activități pentru copiii săi. Alături de ea, la eveniment au luat parte și alți părinți celebri, precum Simona Pătruleasa, Sonia Argint Ionescu și Corina Bud.

 

Corina Bud

Pentru a oferi celor mici un spațiu de distracție pornind de la dorințele lor, dar și pentru a veni în întâmpinarea nevoii părinților de a-și ști copiii mereu în siguranță, Băneasa Shopping City a creat Grand Play. Noul loc de distracție ia forma unei balene și este situat în interior, la parterul centrului comercial, în zona restaurantelor.

Atracțiile din acest spațiu îmbină divertismentul cu elemente educative, ce contribuie la dezvoltarea abilităților cognitive și fizice ale micuților. Grand Play are două etaje și se împarte în trei zone. Primele două zone sunt amenajate pentru activitățile recomandate copiilor pe grupe de vârstă (grupă de copii între 1-3 ani și între 3-12 ani), iar a treia zonă este dedicată petrecerilor. În această zonă pot fi sărbătorite zile de naștere și alte evenimente pentru copii.

 

Anca Serea si Noah

Alături de aspectul educativ, siguranța este un alt factor-cheie luat în considerare pentru conceperea Grand Play. Părinții beneficiază de un spațiu de relaxare de unde își vor putea supraveghea copiii prin intermediul unui ecran ce afișează imaginile transmise de mai multe camere de filmat situate în interiorul Grand Play. Totodată, fiecare dintre produsele folosite pentru construcția și amenajarea Grand Play este certificat și respectă cele mai înalte standarde europene în materie de siguranță.

Grand Play este deschis în fiecare zi între orele 10:00 – 22:00, iar prețul unui bilet este de 30 de lei/ zi de luni până vineri și 35 de lei/ zi în weekend și în timpul sărbătorilor legale. Discounturi speciale se aplică pentru grupurile mari de copii sau pentru grădinițe.

 

Anca Serea

Mai multe detalii despre promoțiile și atracțiile Grand Play sunt disponibile aici.

Data articol: 08/12/2014