Asociatia “Ana si Copiii” initiaza o noua campanie care vine in ajutorul copiilor proveniti din familii foarte sarace.
Campania “Camara copiilor” isi propune sa stranga alimentele atat de necesare traiului zilnic. Cei 50 de copii din familii sarace, care vin in fiecare zi la Centrul de zi Ana si Copiii pentru a primi consiliere scolara, suport psihologic si participa la activitati pe grupe de varste, depind de cele doua mese oferite zi de zi de “Asociatia Ana si Copiii”.
Pentru acesti copii, masa primita la centru este singura hrana de care au parte pe toata durata zilei si este extrem de importanta pentru dezvoltarea lor fizica si mentala.
Ajuta-ne sa strangem cat mai multe alimente!
Donatiile se pot face la sediul Asociatiei “Ana si Copiii” din Strada Stoica Ludescu nr. 14, sector 1, Bucuresti sau putem veni sa le ridicam de unde ne indicati.
Donatiile in bani pentru procurarea alimentelor se pot face in contul: Cont Iban: RO25 RZBR 0000 0600 0970 4793 Raiffeisen Bank – Ag. Amzei
De asemenea, pentru copii se pot dona bani pentru plata utilitatilor (fara de care acestia nu ar avea un loc adecvat unde sa vina in fiecare zi pentu grija si atentia de care au asa mare nevoie), dar si hainute, incaltari, medicamente pentru sezonul de iarna, produse de igiena etc
Pentru detalii suplimentare nu ezitati sa ne contactati la 021/222.61.51, 0728.681.182 sau office@anasicopiii.ro
Ajutam visele sa creasca mari!
Asociatia “Ana si Copiii” este o organizatie non-guvernamentala, apolitica si nonprofit, care a luat nastere in anul 2007, avand ca misiune prevenirea abandonului familial si scolar. In acest scop, Asociatia “Ana si Copiii” initiaza si deruleaza atat programe educationale si de asistenta sociala, medicala si juridica, servicii sociale in sprijinul comunitatii, cat si actiuni de informare, constientizare si de sensibilizare a societatii.
In prezent, Asociatia “Ana si Copiii” ofera servicii unui numar de aproape 300 de copii, din 100 de familii din Bucuresti, Calarasi, Giurgiu, Buzau si Prahova prin cele trei mari proiecte derulate: Centrul de Zi “Ana si Copiii”(frecventat zilnic de 50 de copii), Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Copil si Parinti (in cadrul caruia 234 de copii si 411 parinti si apartinatori primesc sprijin si consiliere in vederea depasirii situatiilor de criza) si Centrul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viata Independenta (unde 15 tineri primesc indrumare pentru o viitoare integrare pe piata muncii).
Pentru mai multe informatii legate de campaniile si evenimentele organizate in favoarea copiilor din comunitatile sarace, sustinuti de Asociatia “Ana si Copiii”, ne gasiti la www.anasicopiii.ro sau pe pagina oficiala de Facebook.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!