Era in dimineata zilei de Craciun. Baiatul se trezi si isi gasi ciorapeii plini de cadouri. Dintre toate jucariile, il atrase insa un iepure cu blana de catifea si urechi de satin.
Baiatul il stranse la piept si il saruta pe acest iepure de catifea.
- Arati ca un iepure adevarat ! ii spuse el fericit.
Intreaga zi a fost plina de surprize placute.
Matusile, unchii si verii au venit la masa. Baiatul avea acum o multime de cadouri de despachetat si o multime de jucarii noi cu care sa se joace.
A uitat de iepurele de catifea. Chiar in acea seara, el a fost pus pe un raft alaturi de jucariile vechi.
Calul era foarte vechi si uzat dar el stia totul despre magia unei jucarii.
- Ce inseamna adevarat? Il intreba iepurele de catifea.
- Adevarat inseamna cand un copil te iubeste mult, foarte mult timp, spuse calul.
- Tu ai imbatranit, esti ponosit, dar esti inca iubit.
Iepurele isi dorea tare mult sa poata fi Adevarat.
Intr-o noapte, baiatul nu si-a mai gasit catelusul cu care adormea de obicei in pat.
- Tine iepurasul acesta, ii spuse mama, punandu-i in brate iepurele de catifea.
Din acea noapte, si de atunci mereu, iepurele a dormit fericit, culcusit sub barbia baiatului.
Cand a venit primavara, baiatul si iepurele au iesit sa se joace in gradina. Iepurele de catifea calatorea intr-o roaba si lua parte la picnic, pe iarba. El nu observa ca intre timp, blanita i se subtiase si arata ponosita, isi pierduse codita, iar nasul se cam tocise de cat il sarutase baiatul.
La un moment dat, baiatul se imbolnavi si a trebuit sa stea la pat. Cand s-a insanatosit, i-a spus iepurelui:
- Maine o sa mergem la mare.
Dar cand lucrurile au fost repede impachetate, iepurele a fost lasat deoparte. Era deja vechi, jerpelit si l-au dus afara odata cu gunoiul!
Iepurele zacea la gunoi inghetat si singur. Se gandea la acele clipe fericite pe care le petrecuse impreuna cu baiatul. O lacrima i se scurse din ochi, se prelinse pe nas si cazu pe pamant.
Apoi se intampla un lucru nemaipomenit. In fata lui crescu o floare, care se desfacu si din ea iesi o zana! Ea il imbratisa pe iepure si il saruta.
– Eu sunt zana jucariilor, spuse ea. Am grija de jucariile pe care copiii le-au indragit. Cand jucariile s-au invechit si copiii nu mai au nevoie de ele, eu le fac sa fie adevarate. Tu ai fost adevarat pentru baiat, dar am sa fac sa fii adevarat pentru toata lumea.
Zana il lua pe sus pe iepuras si zbura cu el spre padure.
Acolo se aflau iepuri salbatici care dansau sub lumina lunii.
- V-am adus un nou prieten, spuse zana.
Deodata, iepurasul simti cum urechile, nasul si mustatile se misca singure, iar blana i se facuse maro si moale. Sari in sus de bucurie. Era un iepure adevarat!
In primavara urmatoare, baiatul s-a dus in padure sa se joace. Un iepure maro se uita la el insistent.
Baiatul se gandi ca seamana cu vechea lui jucarie, iepurasul pe care il pierduse cand fusese bolnav.
El nu stia ca era chiar Iepurele de catifea – jucaria pe care a indragit-o candva, si din aceasta cauza a devenit adevarata !
(Povesti si poezii de Craciun, editura Flamingo, 2008)
