Poezii pentru mama – Otilia Cazimir
Nani, pui!
Dormi fetiţă somnoroasă,
Să-mi creşti mare şi frumoasă,
Să fii dragă orişicui…
Nani, pui!
Dormi cu mama, băieţel,
Să-mi creşti-nalt şi subţirel
Şi frumos cum altul nu-i…
Nani, pui!
Somnul dulce şi cuminte
Vine-ncet să vă alinte
Fără ştirea nimănui.
Nani, pui!
Să vă pună sub perniţă
Jucăria lui pestriţă,
Jucăria visului…
Nani, pui!
Luna plină şi albastră
Doarme-n crucea cerului
Dorm şi stelele-n fereastră,
Doarmă şi măicuţa voastră…
Nani, pui!
Poezii de dragoste. Cele mai frumoase 20 de poezii de dragoste
Cantec de leagan
Dormi cu mama, puişor!
Dorm pisicile-n pridvor,
Doarme-n patul ei păpuşa
Doarmă-n leagăn şi Vaniuşa…
Ia te uită, frate! Cum,
N-adormişi nici pân-acum?
Dorm sub streşini rândunele,
Iepuraşu-n tufănele,
Vulpea doarme-n vizuină,
Fluturaşul pe-o sulfină,
Greieruşul pe-o lalea –
Fiecare unde-o vrea!
Cum se poate, frate, cum?
N-adormişi nici pân-acum?
Dorm sub vatră puişorii,
Dorm sub gene ochişorii,
Doarme-n pernă urechiuşa…
Dormi cu mama,
Dormi, Vaniuşa!
Poezii pentru mama – Emilia Plugaru
Luna, esti ca mama mea
Doi ochi privesc
Spre cerul larg,
Frumoasa lună
Iese-n prag.
Steluţe mici,
În jurul ei,
Se zbenguie
De sar scântei.
Ce de-a lumini
Ca să-l alinte,
Trimite luna
Cea cuminte
Unui copil
Cu ochi de stea.
– Lună, tu eşti
Ca mama mea…
Doi ochi căprui,
Uimiţi zăresc,
Că stelele pe cer
Zâmbesc.
De ziua ta, mamico
O mămică mai frumoasă,
Nimeni pe pământ nu are.
– Azi, de ziua ta mămico,
Vreau să-ţi dăruiesc o floare.
Mama vine, mă sărută
Şi cu dragoste-mi zâmbeşte.
Ca şi floarea, faţa mamei,
Ca şi floarea înfloreşte.
Grea povara are-o mama
Grea povară are-o mamă.
Duce-n spate, nevăzute,
Aripi, care ne cuprinde,
Ne veghează orişiunde.
Cum îşi smulge ea aripa?
Oare cât de mult o doare?
Câte o aripă blândă,
Cum ne dă la fiecare?
Eu îi simt mereu prezenţa,
Chiar şi-atunci când sunt departe.
Doamne, dă-i măicuţei mele,
Dă-i mai multă sănătate.
Mic sau mare, cum n-aş fi,
Tot la pieptul ei aş vrea
Să mă bucur şi să plâng.
Înger e măicuţa mea.
Ce ZODII primesc CONFIRMAREA scopului lor în viață în IANUARIE 2025
Aceasta este CEA MAI ROMANTICĂ zi din 2025 pentru fiecare ZODIE
Cele mai IMPORTANTE 3 TEME ale anului 2025 pentru fiecare ZODIE