Zambetul de milioane al copilei mele

Ce-ar fi sa mai las moda deoparte si sa mai scriu despre copila mea minune care a implinit 10 luni si jumatate si imi implineste viata. Pe 24 martie face 1 an si chiar daca timpul trece fantastic de repede, fiecare zi, fiecare clipa mi-a adus o bucurie. Parca mai ieri ne chinuiam cu alaptatul, nu stiam cum s-o adorm si ce sa-i facem cand avea colici iar astazi, ne hraneam reciproc, eu o alaptam iar ea imi dadea sa musc din morcovul ce i-l dadusem inainte. Chiar daca nu-mi place sa recunosc, Eva mea nu mai e bebelus, are gesturi si reactii de om mare. Radem impreuna, vine sa ma imbratiseze si sa ma pupe, imi da tot ce tine in maini sau tot ce apuca, imi atrage atentia, este pofticioasa si vrea tot ce manancam noi…nu stiu altii cum sunt dar, vorba lui Creanga, a mea este a mea si e cea mai buna. Merge de-a busilea si e cea mai draguta din lume, se catara peste tot, imi cotrobaie prin sifonier, mananca finger food pentru ca asa am invatat-o si drept urmare musca de-a binelea din mar, din ardei, din morcov sau orice altceva ii dam si poate fi tinut in mana. Dar cel mai frumos lucru din lume e atunci cand imi zambeste larg cu gropita ei din obrazul drept si isi dezveleste cu mandrie, parca, cei patru dintisori, doi de sus si doi de jos. I-au iesit destul de tarziu, dupa 8 luni si faza faina a fost cu primul incisiv. Eu o verificam de zor la gingiile de jos, pentru ca acolo citisem si mi se spusese ca vor iesi primii, si cand colo, intr-una din jocurile noastre, il observ pe cel de sus ca erupsese. Nu pot sa descriu ce frenezie ma cuprinsese.

 

Citeste continuarea povestii aici.