Ești mamă? Dacă da, atunci te rog să închizi ochii și să îți aduci aminte de câteva dintre momentele în care simțeai nevoia acută să te scuzi sau să te acuzi. Poate pentru că living-ul arăta ca explodat după joaca celui mic și vreo sprânceană a cuiva s-a ridicat reprobator. Ori poate pentru că ai ridicat tonul când simțeai că nu mai poți… Ori poate pentru că nu apucai niciodată să ai cât de mult timp ți-ai fi dorit pentru copilul tău. Sau pentru că ți-a trecut fugar prin minte gândul că ai fi putut să faci mai bine decât să devii mamă. Ideea este că, orice ai face, nu știi cum să ții în aer toate mingiile de care pare că ești responsabilă. Și, orice ai face, nu te poți abține să nu încerci să fugărești năluca mamei perfecte. Cea care, cu grație și fără urmă de încordare, ar fi în stare să jongleze cu zeci de mingi în același timp…
Ei bine, cineva – și pentru că sunt imperfectă nu o să caut să văd cine anume – cineva spunea că „nu e nevoie de o mamă perfectă, ci doar de una suficient de bună”. Eu am să-mi permit să adaug că, nu numai că mama perfectă nu există, dar că dacă ar exista ar fi extrem de dăunătoare copilului ei. Să mă explic…
Maternitatea reprezintă intrarea în lumea nebună a lucrurilor pentru care oricât ai crede că ești pregătită, nu ești. Lumea în care timpul e paradoxal pentru că, deși se lungește chinuitor în nopți nedormite, se scurtează prin suma neglijabilă a lucrurilor duse la bun sfârșit. Lumea în care, câteodată, o victorie este reprezentată de împerecherea a două șosete la fel. Lumea în care îți lași copilul la grădiniță pentru prima dată, cu răsuflarea tăiată și, în timp ce el plânge iar tu ai de ales între a nu mai munci și a sta cu el , tot ce izbutești să faci e să te simți vinovată și să afișezi un zâmbit chinuit sperând că o să pari un adult care știe ce face. Lumea în care ai de regăsit femeia de odinioară între scutecele de azi și în care cariera se simte ca un puseu de egoism. Universul în care sfârșitul lumii pare să fie prevăzut de examenul de capacitate sau cel de bacalaureat.
Fiecare dintre femeile pe cale să devină mame își clădește un soi de fotografie complexă și digitală care reprezintă esența maternității. De cele mai multe ori, în poză lucrurile ar sta cam așa. Doar că realitatea nu e digitală și nici tehnicolor. Și odată ce se naște cel sau cea mică poza zboară pe geam și lucrurile se simt cam așa.
Maternitatea firească nu e reprezentată de abilitatea de a face totul, ci de aceea de a face ce este posibil. Poate că asta înseamnă să îți lași prietenii să vadă vasele din chiuvetă sau praful de pe mobilă. Ori poate înseamnă să ai curajul să declari că ai nevoie de o pauză de 2 ore de la copilul tău. Sau să iei decizii neobișnuite pentru lumea din afară dar care sunt potrivite pentru tine și familia ta. Să decizi cât timp poți rațional și rezonabil să aloci copilului tău, dar să te lași să te bucuri pe deplin de timpul petrecut cu el. Să ai curajul să ai grijă și de tine, nu numai de el.
Să fie foarte clar… O să faci greșeli. Foarte bine. Cât timp nu persiști în aceeași greșeală e o ocazie perfectă ca cel mic să înțeleagă, prin puterea exemplului, că ai voie să greșești și că poți găsi întotdeauna soluții reparatoare. O să fie și lucruri pe care copilul tău ți le-ar putea reproșa. E firesc. Oricît de mult l-ai iubi și ai crede că îl cunoști este o entitate diferită de tine. Important este să fii deschisă să auzi ce ai greșit pentru că nu e niciodată prea târziu să repari.
Maternitatea nu este despre perfecțiune, ci despre dragoste necondiționată, afecțiune, valorizare dar și despre greșeli, păreri de rău, îngrijorări exagerate și temeri nefondate. O să închei cu o afirmație pe care nu am învățat-o din cărți ci dintr-o realitate pe care mi-a demonstrat-o copilul meu. Care a știut să se descurce cu o mamă mai mult decât imperfectă și să devină un adult admirabil. E valabil deci și pentru tine. Copilul tău nu are nevoie de o mamă perfectă. Are nevoie de tine, mama lui, cea suficient de bună pentru el.
Autor: Psiholog Miruna Stănculescu
