Sfatulparintilor.ro lanseaza o noua rubrica: Parinti pentru parinti. Ganduri, idei, experiente si sfaturi din inima de la parinti pentru parintii din comunitatea nostra si nu numai. Toate pentru ca, impreuna, sa putem sa ne crestem copiii echilibrati, responsabili, indepedenti si fericiti.
Iata cateva cuvinte despre vocatia de mama, scrise din suflet de Carmen, initiatoarea blogului Parintedemeserie.ro.
„Nu-i asa ca zilele de toamna, ca cea de azi, posomorate si friguroase te intristeaza si parca iti intra in suflet? Simti nevoia unei resurse interioare pentru a merge mai departe si cauti o lumina inlauntrul tau, un vis, o dorinta care sa te smulga din tristete.
Iti spun un secret, eu sunt norocoasa, pentru ca atunci cand ma trezesc, ziua mea este luminoasa. Am la geam un dud, ale carui frunze au ingalbenit si parca sunt un soare mic care lumineaza casa.
De cativa ani acest pomisor lupta sa supravetuiasca, a fost taiat de 3 ori de administrator (pe motiv ca va creste si va face mizerie in jur). Mi-a parut rau de fiecare data si ii ceream iertare in gand, apoi mi-am spus ca trebuie sa lupt pentru el, mai stiti povestea aceea cu printii omorati din trupurile carora tot aparea un copac, poate era ceva magic si eu trebuia sa primesc un mesaj?
Azi m-am trezit vesela pentru ca ma voi reapuca de scris cum doream de mult si ca ma voi inscrie la un curs Public speaking (ador sa vorbesc si cand eram mica visam sa urmez cursuri de actorie).
Meteorologul la televizor anunta zi noroasa cu ploi si eu… socata… la mine in casa era lumina, ca pentru o zi insorita.
Si uite asa am avut o revelatie. Acesta era mesajul pomisorului meu, odata ce ai formulat un vis acesta devine ca o samanta ingropata in pamant care se incapataneaza sa apara, iar si iar, el este personalizarea dorintelor mele.
Am fost convinsa ca mi-am ingropat pasiunile pentru totdeauna, ca vocatiile mele au murit odata cu angajamentele sociale (serviciu, copii, restul familiei).
Cand fata mea a intrat la UNATC (nu la actorie, la scenografie) am fost convinsa ca a fost un gest de bunavointa din partea universului. Am savurat momentele in care stateam la terasa de vizavi de facultate, asteptand rezultatele si incercand sa-mi imaginez ca eram eu in urma cu 20 de ani, alaturi de mama… Oare cum ar fi fost viata mea?
Am fost alaturi de fiica mea in cei trei ani, am mers pe holurile facultatii umplandu-mi plamanii de aerul acela, incercand sa potolesc o sete ce nu fusese stinsa, doar uitata.
Am multumit universului si am fost impacata, dar a fost doar un inceput.
Pasiunile, dorintele de implinire au inceput sa faca coada in mintea mea, ochelarii de cal pe care mi-i pusesem cadeau, dar oare pentru copii mei am facut ceva?
Am fost oare destul de atenta la dorintele lor, destul de receptiva asa incat sa nu le omor visele sau am incercat sa le pun ochelarii de cal ai societatii?
Sunt mama si sunt responsabila pentru visele lor, pentru pasiunile lor.
Eu trebuie sa ocrotesc toate acestea, sa le ajut sa creasca prin urmare, eu sunt pomisorul din viata copiilor mei, eu trebuie sa le fac zilele posomorate luminoase.
Trebuie sa ma incapatanez sa cresc si sa-i ajut si pe ei sa creasca, altfel cum as putea face?
Carmen”
Vrei sa impartasesti din experienta ta de parinte pe Sfatulparintilor.ro? Trimite pe adresa office@sfatulparintilor.ro un text original, de maximum 2000 de caractere, care sa te reprezinte si care sa fie de ajutor si pentru ceilalti parinti.
