Orice parinte isi doreste ca adolescentul sau sa faca cat mai putine greseli in viata. De ce? Pentru ca greselile sunt vazute ca esecuri sau evenimente neplacute care umbresc evolutia copiilor.
De regula, parintii uita cum s-au simtit ei cand erau copii si greseau, iar reactiile lor sunt preponderent din registrul emotiilor negative: furie, dezamagire, nemultumire, neincredere sau teama. Numai ca aceste emotii, odata iesite la suprafata, sunt si o radiografie importanta a starii sufletesti a parintilor. Ele vorbesc si despre cum se simte fiecare ca adult, cu implinirile, asteptarile sau dezamagirile lui, ca partener – cu o relatie de cuplu buna sau nu, ca parinte – cu un rol asumat sau coplesitor in modelarea unui suflet de copil. Neseparand trairile lor de cele provocate de copii, parintii tind sa le perceapa doar ca esecuri ale lor, ca parinti.
Sau tind sa vada doar partea negativa a unei greseli, uitand ca fiecare greseala este si o sansa de a invata, de a intelege diferenta dintre ceea ce este permis, acceptabil, rezonabil intr-o comunitate sau in relatiile cu ceilalti, si ceea ce nu este.
Cu cat parintii incerca sa “lupte” impotriva greselilor celor mici cu atitudini radicale de eliminare, cu atat relatia dintre ei si copii se va tensiona, se va raci. Copiii se vor simti neintelesi, judecati doar in functie de greselile lor, respinsi sau neiubiti, si se vor retrage. Iar parintii vor dramatiza relatia si se vor simti dezamagiti de copiii lor si de tot ceea ce, aparent, nu au reusit ei pana atunci in misiunea lor. Este un cerc vicios care trebuie intrerupt. De ce?
Pentru ca exista si o alta cale, aceea de a folosi si de a intelege greselile copiilor intr-un mod constructiv. Si de a vedea ce este dincolo de greseala. Dincolo de tot ce se intampla intr-un moment tensionat, ar trebui sa existe in permanenta in sufletul adultilor o stare de iubire neconditionat asumata si manifestata fata de copiii lor. Numai pe aceasta dragoste se bazeaza educatia adevarata a copiilor. Daca nu o vor simti, copiii vor invata doar sa raspunda superficial, desi adecvat, asteptarilor parintilor, fara sa se lase modelati in profunzime de catre acestia.
Un exemplu care descrie foarte frumos cum se poate manifesta aceasta iubire neconditionata, vine dintr-o comunitate neatinsa de vanitatile lumii moderne, de la un trib african, care practica un anumit ritual al iertarii. Cand un om greseste, toata lumea din acel trib lasa orice activitate si vine sa il ajute sa isi depaseasca starea, sa inteleaga ce a facut si, mai ales, sa inteleaga ca exista ceva mai presus de greseala. Satenii fac un cerc mare in jurul acelui om. Intai, vorbesc despre ceea ce a facut, descriu in detaliu fapta lui si ce urmari are aceasta. Dar dupa aceea, fiecare satean, pe rand, povesteste tot ce a vazut ca fapte bune si corecte facute pana atunci de cel care a gresit. Ii oglindesc toate partile lui bune si frumoase. Ii transmit intr-un fel foarte special ca el nu este doar cel care a gresit, ca si el este un om bun care merita iertat si iubit. La sfarsit, cercul se rupe, iar cel care a gresit este reprimit cu bucurie in comunitatea care sarbatoreste noua lectie de viata invatata de acel om.
Dincolo de greseala unui copil, parintii ar face bine sa vada ca este doar un copil care invata regulile lumii acesteia, invata sa se descopere sau sa-si testeze limitele, un copil care invata ce inseamna viata si relatiile cu ceilalti. Dincolo de greseala, exista si o relatie cu acel copil care se poate consolida exact in momentele tensionate.
Greselile sunt necesare in dezvoltarea unui copil, caci fara ele nu exista experienta personala, ci doar reguli si principii abstracte, intangibile. Adica numai teorie. Daca parintii il asculta, daca ii spun fara furie sau dezamagire cum vad ei situatia sau ce se poate intampla repetand greseala, si daca nu il judeca prin prisma greselii facute, copilul se simte iubit si acceptat, si va invata dintr-o lectie de viata mult mai mult decat oricand. Si daca fiecare adult se conecteaza macar cateva minute la copilul sau interior pentru a-si reaminti ceea ce astepta si el de la parintii lui, va putea sa reactioneze cu mai multa intelegere si caldura in relatia cu copilul lui. Asa incepe o alta cale de a-i educa pe copii…
Autor Simona Tofan, psihoterapeut, consultant in programul Intre noi, parintii
Nu e usor sa fii parinte. Si pentru ca putem intotdeauna invata cum sa fim mai buni, mai intelegatori, mai aproape sufleteste de copiii nostri, va invitam miercuri, 19 iunie, la evenimentul „Intre noi, parintii – de vorba cu Aurora Liiceanu”. Alaturi de psihologul Aurora Liicenu si psihoterapeutul Simona Tofan vom dezbate tema “Timpul liber al adolescentilor – timp pierdut sau investit?”. Sfatulparintilor.ro este partener al evenimentului Intre noi, parintii din luna iunie. Detalii aici despre cum poti primi o invitatie la eveniment!
