Sunt la al doilea copil si “problemele” pe care le-am avut cu cel mare au reaparut odata cu venirea pe lume a celei mici. Au si trecut 9 ani de la prima etapa de “bebeluseala” si am uitat. Dar are cine sa-mi reaminteasca de ele.
Ca sa-ntelegeti la ce ma refer…
Si cel mare, si asta mica, plangaciosi. De cand s-au nascut. Le trecea doar cand ii tineam in brate si-i pupam, le vorbeam, le cantam. (De cel mare am “scapat”. Intra in faza preadolescentina si mai rarut cu pupaturile si luatul in brate. Dar asta e alta poveste). Revenind, i-am tinut in brate de fiecare data cand au plans. Nu i-am lasat sa planga decat daca eram… ma-ntelegeti… unde se duce si regele singur… si nu era nimeni prin preajma. Am primit povete cu duiumul de la mamele cu state vechi (a se citi mama, soacra, matusi; bunici nu mai am, deci am scapat): Aaa, e clar. S-a invatat in brate! NU e bine! O sa se rasfete! Copilul trebuie pupat numai in somn, ca altfel ti se suie in cap! Asa-mi zicea mie tata…
Prin parc, aceleasi mirari si sfaturi de la persoanele trecute de a doua tinerete si, spre surprinderea mea, de la mamici de varsta mea si chiar mai mici. Vaai, tot in brate cu copilul? O sa fie o rasfatata! Nu e bine! Dar mai las-o, draga, sa planga, ca e fata! Sa faca plamani, sa tipe la barba-su! Hai ca la baiat mai inteleg, ca nu e bine sa-l lasi sa planga, dar la fata?!
La fiecare le-am raspuns simplu: Eu nu-mi rasfat copiii! Doar ii iubesc!
Copiii mei au nevoie de iubire, mai multa decat o spun “normele”. Ma intreb, insa, cine a stabilit “normele” astea? Cine hotaraste ce E BINE si ce NU E BINE in materie de luat in brate sau orice altceva pentru COPILUL MEU?
Eu stiu un lucru. Copiii mei se simt cel mai bine in bratele mele si ale tatalui lor. Acolo se linistesc! Acolo se simt in siguranta. Acolo se “incarca”, asa cum se incarca telefonul cand il bagi in priza. De ce as priva copiii de asta? De ce nu as vrea sa-i “rasfat”? De ce as vrea sa-i las sa planga, ca sa se invete si cu raul. Ca, stiti voi, viata nu e tot timpul numai lapte si miere!
Mie imi place sa-i tin in brate, sa le simt mirosul de puritate. Sa ma incarc cu iubirea lor si ei sa se incarce cu iubirea mea. Sa ne sincronizam bataile inimii, sa ne simtim emotiile, gandurile. Sa stie ca indiferent de varsta, in bratele mele vor fi in siguranta, vor fi iubiti, vor fi alinati.
Este adevarat, poate ca viata nu va fi tot timpul lapte si miere. Cand vor pleca din bratele mele, se vor izbi, poate, de rautati, de greutati, de invidii. Insa sunt convinsa ca daca nu primesc ACUM iubirea de care au nevoie nu vor sti sa iubeasca. Nu vor sti sa se iubeasca, sa aiba incredere in fortele lor, nu vor sti ca se poate gresi, ca se poate lua oricand totul de la capat.
Pentru mine, iubirea nu e rasfat! Iubirea da putere, iubirea e motorul, iubirea e TOT!
Adriana Vaduva
Redactor-sef
