Esti parinte de copil scolar? Iata adevarata ta provocare si menire

Acasa copilul trebuie sa se simta in siguranta.

Acasa isi incarca bateriile cu incredere de sine si intelege tot ce nu intelege despre viata asta din afara casei.

Acasa copilul trebuie sa intalneasca adulti echilibrati care nu proiecteaza pe el toate nerealizarile sale de odinioara, toate asteptarile pe care si altii le-au avut asupra lui, care nu asteapta rezultatele scolare ale copilului ca sa simta ca au un rost in viata, hranindu-si golurile cu acestea si fiind devastati cand se intalnesc cu o nota proasta a lui.

Acasa, copilul are nevoie de liniste si de reasigurarea faptului ca a invata e un proces de durata. Ca e firesc la inceput sa nu stie, dupa care, lucrand, incet incet va sti. Ca nimeni nu se naste invatat, iar o nota medie sau slaba nu a ranit pe nimeni niciodata si nici nu modifica brutal destinul viitor al copilului.

O nota este doar un stop cadru al clipei de atunci si nu defineste copilul la nivelul lui “a fi”.

 

El nu este prost, ci a avut o zi mai grea.

El nu este incapabil, ci se afla pe un drum al invatarii si devenirii sale, pe care intalneste obstacole ce il transforma intr-un om mai puternic si mai sigur pe el.

Acasa, copilul trebuie sa invete cum sa isi gestioneze si stapaneasca emotiile in fata unor lucrari neanuntate sau a unui test mai greu decat s-ar astepta.

Dar cel mai important aspect, acasa copilul trebuie sa simta ca este iubit fix asa cum este el, atat cat este el si va fi vreodata.

Stii ca cea mai mare nevoie de baza a unui copil este aceea de a fi iubit, iar aceasta nevoie nu il paraseste niciodata? Nu intamplator nou-nascutii care sunt hraniti corect, dar nu sunt iubiti si tinuti in brate mor dupa primele doua luni…

 

Cea mai mare greseala pe care un parinte o poate face in relatia cu copilul sau scolar este ca prin presiunea pusa sau dezamagirea aratata in fata esecurilor sale sa ii retraga iubirea.

Desi in inima sa, parintele stie ca isi iubeste in continuare copilul, acesta nu mai simte iubirea, acceptarea, siguranta. Se simte singur, neiubit, izolat, nedorit, neacceptat atunci cand parintele sufera, tipa, il cearta, il ameninta, isi arata dezamagirea prin fiecare celula a sa.

Ce intelege el de aici? Ca asa cum este el, uneori mediu, uneori lenes, uneori superficial, uneori greu de cap, nu este destul de bine si ca este respins si neacceptat.

Are copilul resurse sau curaj sa vorbeasca, sa ii spuna adultului ce simte si cat de mult il impacteaza trairile sale, ca nicidecum nu primeste suportul emotional sau moral sa isi gaseasca puterea interioara ci din contra? Desigur ca nu.

 

Asa invata copilul lectia de a se respinge pe sine, de a nu se valida sau accepta decat prin rezultatele sale si asa ajunge sa traga toata viata ca sa isi reconfirme dreptul la viata si iubire prin ceea ce face si ceea ce are sau dobandeste sau performeaza si nu prin ceea ce este, o fiinta umana cu dreptul la viata si iubire pur si simplu. Iar acestea nu au nicio legatura cu iubirea reala, de sine sau intre doua persoane, fie ele parinte copil sau parteneri ori iubiti.

Da, a face bine, a avea mult, a performa il ajuta poate sa traiasca mai bine la nivel material dar daca fundamentul iubirii si acceptarii de sine nu este pus din temelii de catre parinti, el va trai cu acest mare gol interior toata viata ce il poate duce la diverse dezechilibre substantiale.

 

Cel mai important lucru pe care un parinte e bine sa il faca este sa isi asiste copilul pe drumul sau scolar, fiind acolo pentru el, sustinandu-l, aratandu-i cat de mult crede in el, incurajandu-l ca a doua zi sau urmatoarea saptamana ori luna va fi mai bun decat el insusi cel de azi sau de ieri si neaparat aratandu-i ca il iubeste neconditionat.

E usor sa arati iubirea cand ai un copil perfect, si frumos si destept si cu rezultate impecabile si cu talente si ascultator. E mai dificil sa inveti lectia iubirii atunci cand copilul nu este ceea ce tu astepti sa fie, cand el nu poate sau nu vrea sa invete atat cat ai invatat tu sau ai vrea tu sa invete ca sa nu ajunga ca tine sau ca persoana cutare, cand nu arata asa cum ai vrea tu sau cand viata il poarta spre a fi nu ceea ce ai dori tu pentru el, ci spre ce are el menirea sa fie.

 

Iti poti iubi copilul la fel de mult, ii poti arata cat de mult crezi in el chiar si atunci cand el este un copil mediu la invatatura, rebel sau incapatanat? Il poti accepta fix atat cat este? Ii poti da voie sa fie ceea ce e menit sa fie si nu ceea ce vrei tu sa fie?

Aceasta este intrebarea reala a oricarui parinte de copil scolar. Iar daca raspunsurile tale sunt afirmative, inseamna ca de fapt tu te poti iubi si accepta pe tine asa cum esti, indiferent de realizarile tale trecute sau viitoare, de defectele tale sau de unde ai ajuns pana acum in viata versus ce ai fi dorit sa fii.

Daca noi ca parinti reusim sa lasam separate cele doua mari componente ale rolului nostru de parinti – a iubi copilul neconditionat timp in care ne asiguram ca el stie si simte asta si a-l ghida si sustine pe drumul experientei scolare atat cat poate el – si sa nu le tot amestecam in mod confuz, atunci si inima noastra de parinti este la pace, inima copilului este in liniste iar el evolueaza spre ce e menit sa fie pe pamant, invatand cu intelepciune din propriile sale experiente, avandu-ne aproape, ca prieten, sfatuitor, indrumator, ajutor.

 

Astfel, misiunea ne este indeplinita, pe acest domeniu.

 

“Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre,
Fiindca ei au gandurile lor.
Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.
Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa ii faceti asemenea voua,
Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.

Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.
Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.
Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie,
Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic.

(Khalil Gibran – Despre copii)

 

Autor editorial: Cristina Niculescu

Imagine de Anemone123 de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2