Ce trebuie făcut? Nu poţi evita crizele emoţionale. Sunt o parte a dezvoltării copiilor. Sunt reprezentarea conflictului etern al oamenilor între dorinţă şi putinţă. Între ce îţi doreşti si ce se si poate întâmpla cu ce îţi doresti. Între ce vrei si ce ţi se dă voie. Încet-încet, copiii învaţă acest lucru si devin echilibraţi emoţional. Dar pentru asta e nevoie de răbdare si consecvenţă din partea părinţilor.
Dacă vrei să mai răreşti aceste episoade, nu trebuie să cedezi. Nu faci decât să le recompensezi comportamentul neadecvat şi îl vor repeta cu siguranţă pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Şi mai rău este să cedezi doar în anumite momente, trimiţându-i astfel mesajul că numai o criză “de amploare” te poate “convinge”. Ei trebuie să înveţe lecţia că nu poţi obţine ce îţi doreşti cu orice tip de manifestare fizică sau emoţională care îţi vine din instinct.
Data viitoare când te confrunti cu o astfel de criză poţi încerca următoarea strategie:
– Îi spui o dată (maxim de două ori) ce nu are voie (motivul pentru care a izbucnit criza) şi de ce nu are voie dar folosind puţine cuvinte (deşi e mic, faptul că îi explici va consolida relaţia voastra pe termen lung) , după care îi ignori comportamentul neadecvat.
– Nu îl cerţi, nu exagerezi emoţional la rândul tău de revoltă că se poartă aşa, pur si simplu te comporţi ca si cum nu ai văzut ce face ca să încerce îndeplinirea dorinţei sale. Ceea ce spui trebuie să se concentreze pe ce nu e bine să facă, nu despre manifestarea sa.
– Deşi e uşor de zis si greu de făcut, trebuie să ţii tot timpul minte că o criză de nervi la copii nu durează mai mult de 5 minute. Dacă sunteţi în public, ia copilul de acolo. Du-l într-o zonă mai retrasă care vă va elibera de stress pe amândoi.
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025